BRdent Stomatologie Non Stop sector 2

Implantologie

...
Implantologie

Implantologia dentara a revolutionat stomatologia si protetica dentara in special. Acest domeniu, relativ nou, a dat stomatologiei incepand cu anii ’80 o noua dimensiune. Fiabile si riguroase, tehnicile si procedeele noi din implantologie au evoluat rapid, ocupand azi un rol important in elaborarea planului terapeutic pentru restaurarea protetica a diferitelor forme de edentatie.

 

Despre Implantologie

  • Este cel mai bun si mai sigur tratament pentru inlocuirea dintilor lipsa
  • 10-15 minute pentru plasare implantului cu ANESTEZIE LOCALA;
  • Perioada de vindecare cu LUCRARE PROVIZORIE;
  • 2-6 luni pana la lucrarea definitiva;
  • NU EXISTA “RESPINGERE” – Titanul chirurgical este la fel ca la o proteza de sold sau genunchi, unde nu se pune problema de respingere.

Implantul dentar, o solutie eficienta si moderna

Un implant dentar reprezinta, la ora actuala, solutia optima de înlocuire a dintilor lipsa, excelând atât la capitolul durabilitate, cât si la capitolul confort. Pentru pacientii care se confrunta cu problema edentatiei (pierderea partiala sau totala a danturii), Clinica de Stomatologie BRdent ofera tehnologii avansate de implanturi dentare, astfel încât zâmbetul sa fie reconstruit într-un timp record. Te asteptam în clinica noastra din Bucuresti.

Un implant dentar are rolul de a reda aspectul estetic si functional similar dintilor naturali, devenind un tratament de electie pentru redobândirea unei masticatii eficiente si a unui aspect placut. Tratamentul cu implanturi dentare înlocuieste cu succes proteza dentara mobila cu care eram obisnuiti pâna nu demult.

 

Ce este un implant dentar?

Un implant dentar este un dispozitiv medical sub forma unui surub care înlocuieste un dinte lipsa. Pe el se vor însuruba ulterior coroanele dentare, care reprezinta cea mai avansata forma de protetica dentara. Cu o durata de viata superioara oricarei alte proteze dentare, tratamentul cu implanturi dentare reprezinta o investitie inteligenta, pe termen lung, pe care fiecare pacient care se confrunta cu lipsa partiala sau totala a danturii merita sa o faca.

Structural, un implant dentar este compus din doua elemente principale:

  • componenta intraosoasa, care înlocuieste radacina dintelui natural;
  • componenta supraosoasa, partea vizibila a implantului, care va asigura estetica si functionalitatea dintelui artificial.

Segmentul intraosos are forma unui surub, fiind confectionat dintr-un material perfect biocompatibil: titan de puritate înalta sau dintr-un aliaj special de titan si zirconiu. În cazul implanturilor dentare, vindecarea este rapida si interventia chirurgicala este minim invaziva.

La suprafata, implantul prezinta un bont protetic care permite instalarea componentei protetice (dintii pe implant). În functie de nevoile tale si de numarul de dinti lipsa, se poate monta fie o coroana dentara (pacientul are un singur dinte lipsa), fie o punte dentara sau o întreaga arcada.

Atunci când pierdem un dinte sau mai multi dinti ce nu au fost tratati la timp, metoda minim invaziva de a proteza bresa dentara (spatiul ramas în urma pierderii dintilor) este implantul dentar.

Avantajele majore ale implantului

  • Pastrarea dintilor învecinati intacti, fara ca acestia sa mai necesite slefuire pentru realizarea unor lucrari.
  • Pe lânga beneficiul evident de a înlocui un dinte lipsa, implantul dentar are avantajul de a stopa pierderea de masa osoasa (osul nu se mai resoarbe/atrofiaza si este stimulat functional) si de a preveni alterarea profilului fetei cauzat de pierderea osoasa. Acesta reprezinta probabil cea mai mare realizare fata de metodele traditionale (cum ar fi puntile dentare conventionale) care ignora acest aspect.
  • Majoritatea lucrarilor dentare – cum ar fi puntea dentara, proteza dentara, coroane si fatete dentare -, sunt solutii temporare, pe când un implant dentar poate rezista o viata întreaga daca este îngrijit corespunzator.
  • Aspectul si confortul asociate implanturilor dentare sunt excelente.
  • În multe cazuri, implantul dentar reprezinta singura solutie pentru o lucrare fixa.
  • Implanturile dentare sunt excelent acceptate de catre organism, fiind din titan.
  • Implantul dentar sporeste calitatea vietii sociale, creste încrederea în propria persoana, prin confortul psihologic oferit.

Un implant dentar este, în mod cert, o investitie de viitor în calitatea vietii.