Acupunctura Ayurveda - Dr Puric Marius Valentin Bucuresti
Tehnici de diagnostic
Masuratori energetice pe meridiane.
Teoria meridianelor are la bază observaţii făcute cu mii de ani în urmă de vechii chinezi, care au remarcat că ori de câte ori un organ se află în suferinţă, anumite puncte aflate pe piele deveneau sensibile sau chiar dureroase. Aceştia au mai remarcat şi faptul, extrem de important, că mereu unele şi aceleaşi puncte erau dureroase in cazul îmbolnăvirii aceluiaşi organ. Unind aceste puncte între ele prin aşa numitele „linii imaginare", denumite Jing-Luo, au obţinut traseele externe ale meridianelor principale, cu timpul descoperindu-le şi pe cele secundare. Termenul de meridian a fost dat acestor „linii imaginare" (numite de vechii chinezi Tching), de francezul George Sou-iie de Morant, în analogie cu meridianele globului pământesc, care sunt tot nişte linii
imaginare. Meridianele sunt canale „vii" prin care circulă în organism fluxuri de bioenergie (energie vitală. = Qi) şi sângele, considerate două din substanţele fundamentale din organismul uman. De asemenea, aceste meridiane se află în legătură directă cu organele interne. Meridianele formează o reţea invizibilă, care permite o strânsă interrelaţie între substanţele fundamentale şi organele interne.
Fiecare meridian poartă numele organului cu care se află în legătură energetică . Teoria meridianelor afirmă că dezechilibrul apărut într-un punct pe un meridian, generează de asemenea un dezechilibru la organul său de legătură sau de-a lungul canalului meridian. Corpul uman este strabatut de 12 meridiane energetice pereche si 2 meridiane energetice individuale. Existenta meridianelor si a punctelor a fost dovedita stiintific prin numeroase studii elaborate de medicina cuantica. Prin introducerea in organism a unor substante de contrast si monitorizarea corpului uman, au fost identificate trasee ce corespund meridianelor energetice. Fiecare meridian controleaza cate o functie si / sau cate un organ. Denumirea meridianelor a fost stabilita in functie de acestea: meridianul ficatului, meridianul plamanului, meridianul splinei-pancreas, meridianul cordului , meridianul rinichiului , meridianul stomacului ,meridianul intestinului subtire ,meridianul intestinului gros , meridianul vezicii biliare , meridianul vezicii urinare , meridianul celor trei focare - superior, mijlociu si inferior , meridianul vase-sex . Cele doua meridiane nepereche sunt meridianul guvernor si cel de conceptie si sunt raspunzatoare de intretinerea si transportul informatiei la nivelul ADN-ului si ARN-ului.
De exemplu, o tulburare pe meridianul stomacului poate aduce cu sine dureri la maxilarul superior, deoarece acest meridian trece şi prin gingiile maxilarului superior, în timp ce, luând un alt exemplu, durerile de la maxilarul inferior pot fi rezultatul unei tulburări pe meridianul intestinului gros. înţelegerea interconexiunilor dintre substanţele fundamentale ale organismului, organe şi meridiane constituie informaţii precise pentru practica acupuncturii. Ideea de bază a acupuncturii este aceea că prin inserţia de ace extrem de fine de-a lungul punctelor de acupunctura dispuse pe diferite meridiane, se pot regla dezechilibrele organismului. Pe întreaga reţea de meridiane au fost determinate de medicina tradiţională chineză 787 de puncte de acupunctura.
Fiecare meridian are un număr fix de puncte, stabilit cu mii de ani în urmă şi rămas neschimbat pâna In zilele noastre. Pe suprafaţa pielii se mai găsesc puncte aflate în afara meridianelor „puncte extrameridiane". Incluzând diferitele puncte mai puţin importante şi noile puncte folosite în acupunctura urechii (auriculoterapie), precum şi în diverse alte microsisteme de acupunctura, întregul Univers al punctelor de acupunctura se ridică la cel puţin 2 000. Din acestea, în practica curentă a unui medic clasic acupuncturist intră doar aproximativ 150 de puncte de acupunctura. S-a demonstrat că punctele de acupunctura au proprietăţi electrice, remarcându-se îi la acestea în mod special o rezistenţă electrică scăzută. Mergând pe această cale, au fost construite aparate electrice cu ajutorul cărora punctele pot fi detectate cu cea mai mare precizie. în lipsa acestor aparate ; punctele pot fi localizate cu ajutorul unor măsurători şi repere anatomice.
Pe fiecare meridian se găseşte un număr fix de puncte cu acţiuni diferite: dispersie, tonifiere, transfer de energie dintr-un meridian în altul etc. Punctele pot fi stimulate în vederea obţinerii unor efecte terapeutice cu ajutorul unor mijloace diferite: cu acul, prin masaj, cu ajutorul moxibustiei (folosind o plantă denumită „Artemisia vulgaris", care fiind fixată sub formă de bastonaş foarte subţire la capătul acului înserat, îl va încălzi în profunzime permiţându-se astfel intensificarea efectelor date de acupunctura). De asemenea, punctele pot fi stimulate cu ajutorul unui curent electric special (electropuncţură), raze laser, câmpuri magnetice, vibraţii sonore (fonoforeză) sau prin injectarea diferitelor substanţe medicamentoase.
Reprezinta o ramura a medicinei alternative care poate diagnostica diversele afectiuni si stadii ale unei boli prin intermediul citirii anumitor semne din interiorul irisului.
Irisul poate fi considerat o harta a intregului corp, deoarece semnaleaza aparitia unor tulburari la nivelul functionarii normale a organismului. Semnele nu sunt vizibile cu ochiul liber, insa iridologia reuseste sa le vizualizeze cu ajutorul unor aparate speciale.
La inceput, iridodiagnosticul era dat de medic, care se folosea de o lupa pentru a observa neregulile din organism care erau semnalate de iris.
Medicina moderna insa a introdus metoda computerizata. O camera digitala fotografiaza irisul, iar datele pe care le ofera respectiva fotografie sunt interpretate de un calculator, programat in asa fel incat sa nu dea gres.
Semnele "citite" si interpretate de iridologie sunt legate de culoarea, forma, textura si relieful irisului, la care se adauga anumite pete, depozite sau cavitati aparute in structura acestuia ca semn al imbolnavirii organismului.
În medicina tradiţională metodele de diagnosticarea afecţiunilor sunt în mare parte diferite specificului medicinii alopate, diferenţele sunt date de principii ca circulaţie energetică, polaritate YIN-YANG, energii exogene patogene etc.. Concepţiile diagnostice se stabilesc şi după aspect, ţinută, glas, calitatea pulsului, palparea abdomenului şi spatelui etc. Spre exemplu: examenul pulsului, probă de mare fineţe diagnostică, e complet diferit celui alopat, putând furniza la o analiză atentă, informaţii despre starea energetică a organelor, date de fiziologie.
Diagnosticul limbii in medicina tradiţională chineză
Întrebarea cea mai utilizată de către oamenii simpli, despre acupunctură este: De ce doctorul se uită şi îmi controlează limba?
Limba şi pulsurile chinezeşti sunt două dintre cele mai importante intrumente de diagnoză în medicina tradiţională chineză. Ambele metode de diagnosticare sunt folosite în ideea de a stabili un diagnostic şi un tratament pentru starea pacientului. În general, harta limbii este mai uşor de învăţat şi mai puţin subiectivă decât diagnoza pulsurilor. Dezechilibrele unui om pot fi văzute prin intensitatea culorii şi natura (de rece, cald, etc.) a limbii şi, are mai puţine influenţe, pe termen scurt, cum ar fi nervozitatea, emoţiile, agitaţia. Limba mai este utilă şi ca instrument de măsurare pentru aprecierea şi stabilirea progresului unei boli sau a unui dezechilibru, pe un anumit organ.
Mai jos, vom detalia informaţii despre diagnosticul limbii şi semnificaţiile clinice ale examinării:
Harta limbii şi corelaţia meridianelor:
Rădăcina limbii
Baza sau rădăcina limbii corespunde Rinichilor, Vezicii Urinare, Intestinului Gros şi Intestinului Subţire.
Mijlocul limbii
De-o parte şi de alta a mijlocului limbii corespund meridianele Ficatului şi a Vezicii Biliare. Unele teorii plasează Vezica Biliară pe partea stângă a limbii (în zona de mijloc stanga) şi Ficatul de partea dreaptă a limbii. (în zona de mijloc dreapta).
Mijlocul limbii corespunde meridianelor Stomacului şi Splinei.
Vârful limbii
Vârful limbii corespunde meridianelor Plămânilor şi Inimii.
KD = Rinichi / UB = Vezica Urinară
SI = Intestin Subţire / LI = Intestin Gros
LV = Liver / GB = Vezca Biliară
ST = Stomac / SP = Splină
LU = Plămân
HT = Heart
Ayurveda, medicina tradiţională a Indiei, este, cu siguranţă, una dintre cele mai vechi forme de medicină şi o sursă inepuizabilă de inspiraţie pentru terapeuţii din zilele noastre. Ea cunoaşte o răspândire pe glob din ce în ce mai mare, actualmente existând centre în Statele Unite unde se practică cu succes. În acelaşi timp, tot mai multe remedii şi plante din flora specifică Indiei pot fi găsite şi în plafarele noastre. Ce are specific Ayurveda? Ea este în primul rând un sistem medical şi filozofic care are la bază teoria celor 3 umori, denumite dosha: Vata (aerul), Pitta (focul), Kapha (apă-pământ). Astfel sunt descrise:- 3 tipuri constituţionale corespunzătoare celor 3 umori- 5 elemente principale (asemănătoare cu cele din tradiţia chineză: Pământ, Apă, Foc, Aer, Eter)- 3 calităţi de bază caracteristice oricărui lucru sau fiinţă- 7 constituenţi corporali (dhatu) Tot în Ayurveda se acordă o foarte mare importanţă gustului (savorii) alimentelor şi plantelor medicinale, fiind descrise 6 gusturi fundamentale, cu ajutorul cărora se poate caracteriza orice substanţă. Medicina Ayurveda utilizează atât remedii din plante medicinale, pulberi minerale etc., cât şi elemente de dietoterapie, masaj, pulsologie şi altele. Ea are specific modul de descriere al dezechilibrului reprezentat prin boală, în termenii proprii sistemului (ex. o boală poate fi „un exces de Vata Dosha la o persoană cu tip constituţional Pitta”), iar tratamentul vizează reechilibrarea acestor dezechilibre. Deci, întotdeauna, un remediu ayurvedic va fi descris cu acţiunile specifice de tip ayurvedic.
Ce sunt dosha-urile? Vata este descrisă ca fiind uscată, rece, uşoară, mobilă, subtilă, schimbătoare şi are drept caracteristică principală mobilitatea, mişcarea. Ea asigură toate tipurile de mişcare din corp (respiraţia, bătăile inimii, deplasarea corpului, dar şi a sângelui prin vase etc.) şi menţine acuitatea simţurilor. Este considerată a fi însăşi „forţa vieţii”, care le ghidează şi conduce pe celelate 2 dosha-e. Pitta este fierbinte, uşoară, lichidă, subtilă, moale, limpede şi guvernează arderile care au loc în interiorul corpului, în urma cărora se generează energie. Ea asigură digestia, căldura corpului, inteligenţa, voinţa şi curajul. În sfârşit, Kapha este rece, umedă, grea, inertă, densă, tulbure, netedă şi are rolul de a menţine coerenţa corpului şi a tuturor structurilor. Ea este responsabilă pentru starea de fermitate, stabilitate şi menţinerea fluidelor în corp. Fiecare persoană poate fi încadrată preponderent într-unul din cele 3 tipuri constituţionale (Vata, Pitta sau Kapha), iar în funcţie de aceasta, se recomandă pentru fiecare respectarea unor reguli de igienă a vieţii fizice, emoţionale şi psihice care să menţină echilibrul.
Clinic, paraclinic, laborator, explorari ekg, ct , rmn, rx