Acupunctura Ayurveda - Dr Puric Marius Valentin Bucuresti

Aceste leziuni apar atunci cand secretiile gastrice - care contin acid clorhidric si o enzima numita pepsina - irita si lezeaza mucoasa stomacului. Secretiile gastrice pot afecta si esofagul.
Ulcerele peptice din mucoasa gastrica se numesc ulcere gastrice. Cele care apar in mucoasa duodenala se numesc ulcere duodenale.

Cauze

Doua din cele mai frecvente cauze de ulcer peptic sunt infectia cu bacteria numita Helicobacter pylori (H. pylori) si abuzul de antiinflamatoare nestroidiene (AINS), cum ar fi Aspirina.
Desi majoritatea oamenilor sunt infectati cu H. pylori, doar cativa vor face boala ulceroasa peptica. Unii factori de risc la o persoana cu H. pylori dau o susceptibilitate crescuta pentru dezvoltarea ulcerului. Acesti factori, unii dintre ei prea putin cunoscuti, includ:
- fumatul
- abuzul de alcool
- antecedente de ulcer
- stresul fizic determinat de o boala severa sau accident grav (trauma majora, dependenta de un aparat de ventilatie sau interventia chirurgicala).
Majoritatea ulcerelor care nu sunt cauzate de H. pylori sunt date de AINS. AINS sunt prescrise pentru a reduce durerea sau inflamatia in boli cronice (de durata lunga), ca artrita sau durerile de cap (migrenele). Folosite timp de saptamani sau luni de zile, AINS pot afecta mucoasa tractului gastric, ducand la un ulcer sau activand un ulcer deja format.
O cauza rara de ulcer peptic este sindromul Zollinger-Ellison. In aceasta afectiune stomacul secreta in exces acid clorhidric, care afecteaza mucoasa gastrica.
Stressul psihologic, adaugat la alti factori de risc, poate creste sansele de a dezvolta un ulcer peptic.

Factori de risc controlabili

Urmatorii factori de risc pot creste sansa de a dezvolta un ulcer peptic si pot incetini vindecarea unui ulcer deja existent. Se poate reduce riscul dezvoltarii unui ulcer prin controlul sau eliminarea acestor factori care includ:
- folosirea antiinflamatoarelor nesteroidiene (ca aspirina)
- fumatul
- abuzul de alcool

Factori de risc necontrolabili

Unii factori necontrolabili pot creste riscul de a dezvolta un ulcer. Acestia includ:
- infectia cu H. pylori, care este cea mai frecventa cauza de ulcer
- stressul fizic dat de o boala severa sau traumatism (trauma majora, dependenta de un aparat de ventilatie sau interventia chirurgicala)
- secretii excesive de acid gastric
- ulcer in antecedentele heredocolaterale (familiare)

Ce nu reprezinta un factor de risc?

Consumul de alimente picante sau de cafea sau de cantitati moderate de alcool erau considerate a favoriza dezvoltarea unui ulcer. In prezent, nu se mai iau in considerare. Desi unele alimente sau bauturi nu cresc riscul de a dezvolta un ulcer, ele pot duce la indigestii sau arsuri retrosternale. Acestea trebuie evitate daca nu sunt tolerate.
Majoritatea medicilor nu sunt convinsi ca stresul psihologic poate duce la ulcere. Oricum, in combinatie cu alti factori de risc, stresul poate favoriza dezvoltarea unui ulcer peptic.

Simptome

Simptomele ulcerului peptic variaza si nu sunt esentiale pentru diagnosticul unui ulcer. Unii oameni pot sa nu prezinte simptomatologie.
Simptomele unui ulcer, ca dispepsia (senzatie de disconfort digestiv, aparuta dupa mese), pot fi confundate frecvent cu alte afectiuni abdominale, ca refluxul gastro-esofagian (RGE).
Simptomele specifice ulcerului sunt:
- dureri, sub forma de arsuri sau eroziuni, intre regiunea ombilicala si osul xifoid (portiunea inferioara a sternului, cunoscuta popular de "capul pieptului"). Cateodata durerea iradiaza in spate. Durerea abdominala tine de la cateva minute pana la cateva ore si dispare la administrarea unui antiacid (Maalox, Sucralfat) sau inhibitor al secretiei acide (Omeprazol, Lansoprazol). Simptomatologia este periodica, durerea apare si dispare, perioadele cu simptomatologie alterneaza cu cele fara simptomatologie
- inapetenta (lipsa poftei de mancare) si scaderea in greutate
- balonarile abdominale si greata postprandiala (dupa mese)
- voma postprandiala (dupa mese)
- scaun negru, ca smoala sau care contine sange rosu-inchis in cazul unui ulcer hemoragic
Simptomele ulcerelor duodenale si gastrice sunt asemanatoare cu exceptia periodicitatii durerii.
Durerea din ulcerul duodenal poate apare la cateva ore dupa masa (cand stomacul este gol) si se poate ameliora postprandial. Durerea poate trezi pacientul in timpul noptii.
Durerea din ulcerul gastric poate apare la scurt timp dupa masa (cand alimentele sunt inca in stomac).
Unele ulcere nu prezinta simptomatologie si sunt cunoscute sub numele de ulcere silentioase. Aproximativ jumatate din toate ulcerele nu prezinta simptomatologie, decat in momentul in care apar complicatiile. Complicatiile unui ulcer pot fi hemoragia, perforatia, penetratia sau obstructia tractului digestiv.
Ulcerele silentioase sunt frecvente la persoanele in varsta, persoanele cu diabet zaharat sau cele care consuma multe antiinflamatoare, cum ar fi Aspirina.

Simptomatologia la copii variaza cu varsta:

- copilul mic si prescolar se plange de dureri gastrice
- adolescentii au simptome mai apropiate decat cele ale adultilor.

Inima, pompa care asigura circulatia sangelui in organism, este un organ musculos, gol pe dinauntru, alcatuit din patru cavitati, doua superioare (atrii) si doua inferioare (ventricule). Fiecare atriu comunica cu ventriculul de aceeasi parte printr-un orificiu prevazut cu valvule ce au functia de supape; valvulele permit circulatia sangelui in sens unic, si anume dinspre atrii inspre ventricule. Orificiul din partea dreapta are trei valvule iar cel din partea stanga numai doua. Atriul drept primeste prin vene sangele sarac in oxigen care revine din organe spre inima si il dirijeaza spre ventriculul drept. Acesta trimite sangele in plamani unde se oxigeneaza inainte de traversarea atriului stang pentru a fi dirijat in ventricolul stang. Ventriculul stang, fiind cel mai voluminos, pompeaza sangele in artere si de aici in intreg organismul.


Pentru ca inima sa pompeze sangele cat mai eficace miliardele de celule din camerele superioare si din ventricole trebuie sa se contracte simultan. Aceasta coordonare este declansata de un impuls electric. Aceste actiuni sunt dirijate de catre nodul sinusal, situat in atriul drept. De acolo curentul electric trece din celula in celula pana la nodul atrio-ventricular, la jonctiunea dintre atrii si ventricule. Traversand acest nod impulsul electric excita rapid toate celulele ventriculelor printr-o retea numita sistemul His-Purkinje.
Activitatea electrica a inimii poate fi inregistrata cu ajutorul electrocardiogramei pentru a vedea daca aceasta este sincronizata. Electrocardiograma realizeaza un traseu cu trei unde: traseul undei P corespondent contractiilor atriilor, traseul undei QRS - al ventricolelor, si traseul undei T care reflecta regenerarea celulelor cardiace. Intre batai sistemul electric se reincarca la fel ca si muschiul cardiac, care intre doua contractii, se relaxeaza si se umple din nou cu sange.
Prin urmare fiecare contractie a inimii este declansata electric. Repetarea acestui fenomen are ca rezultat ritmul cardiac. Nodul sinusal este cel care da masura acestui ritm. El are proprietatea de a adapta cadenta nevoilor organismului prin sensibilitatea sa la stimularea sistemului nervos si stimularea hormonilor (de exemplu adrenalina). Deci accelereaza ritmul batailor inimii in timpul unui efort sau in timpul unei emotii si il incetineste in timpul repausului.

Cauze:
- cardiopatie ischemica
- leziuni valvulare
- hipertiroidie
- insuficienta respiratorie
- dezechilibre hidroelectrolitice
- consum de alcool sau tutun.

Variatiile frecventei cardiace sunt normale in unele situatii. Aritmia apare cand excitatia electrica se naste in alte locuri decat cele normale (nodul sinusal, nodul atrio-ventricular sau ventricule) sau atunci cand unda electrica nu urmeaza traseul normal de propagare. Contractia musculara rezultata se deosebeste de ritmul normal. Bataia suplimentara provocata se numeste extrasistola iar contractia normala sistola. O extrasistola intrerupe secventa normala de activare a muschilor cardiaci.

Adesea extrasistola este urmata de o pauza compensatoare, resimtita ca o intrerupere a ritmului cardiac. Accelerarea brusca si prelungita a ritmului cardiac este urmata de diminuarea presiunii arteriale ceea ce poate provoca ameteli si senzatie de oboseala si slabiciune. Desincronizarea dintre camerele superioare si ventriculi provoaca de asemenea palpitatii. Acestea pot fi resimtite in interiorul sternului dar si in urechi, in gat sau burta.

Unele tulburari sunt mai grave decat altele. Uneori se formeaza un cerc vicios intre functia inimii si ritmul anormal. Astfel o inima slabita poate fi cauza aritmiei dar si aritmia poate duce la slabirea inimii.

Extrasistole

Extrasistolele pot aparea la orice persoana sanatoasa. Doar in cazul in care acestea se manifesta in mod frecvent putem vorbi de aritmie. Aritmiile se pot clasifica in functie de locul de formare si in functie de efectele produse asupra ritmului cardiac. Atunci cand ritmul cardiac este accelerat se numeste tahicardie iar atunci cand ritmul este incetinit bradicardie.

Aritmiisinusale

- tahicardia sinusala (frecventa inimii - 90-120/min)
- bradicardia sinusala (frecventa sub 60/min).
In ambele este pastrat focarul normal al impulsurilor cardiace: nodul sinusal.

Aritmii atriale

Aritmiile atriale au originea la nivelul atriilor:
- extrasistolele atriale - impulsuri ectopice
- tahicardia paroxistica atriala (frecventa 140-220/min regulata)
- fibrilatia atriala si flutterul atrial (tulburari de ritm neregulate).
Extrasistole atriale. Hipertensiunea arteriala provoaca o destindere a atriilor si contractia lor prematura (extrasistola atriala). Extrasistola supraventriculara mai poate fi provocata si de slabirea muschiului cardiac.


Tahicardia paroxistica atriala - in timpul tahicardiei, inima se contracta brusc si bate foarte repede, pana la 140-220 de batai pe minut. Aceste episoade pot dura cateva secunde sau cateva ore. Ele se opresc la fel de brusc cum au aparut. Tahicardiile paroxistice pot aparea din tinerete si pot dura toata viata. Dupa criza pacientul se simte obosit dar acest tip de aritmie este foarte rar periculos. Necesita totusi consultarea medicului deoarece poate diminua calitatea vietii.


Fibrilatia atriala si flutterul atrial constituie o problema mai serioasa ce va necesita examene medicale si tratament, cauza fiind o „furtuna electrica" la nivelul atriilor. Contractia coordonata a atriilor nu mai are loc. Inima pierde in jur de 20% din capacitate. Ventriculul poate compensa pentru moment aceasta pierdere dar pe termen lung epuizarea sa poate duce la insuficienta cardiaca. Starile resimtite provin din iregularitatea pulsului datorata faptului ca ventriculele nu mai sunt antrenate de catre nodul sinusal, pulsul avand valori uneori foarte ridicate 140 de batai pe minut si chiar mai mult, uneori foarte mici 50 de batai pe minut provocand stari de ameteala.

O complicatie a fibrilatiei atriale este dilatarea atriilor. Sangele ce stagneaza in acestea se poate coagula. Trecerea unei astfel de mase de sange coagulat in circulatie poate cauza embolia.
Fibrilatia atriala poate aparea si dupa o stare de febra. Cand aceasta aritmie este consecinta unei boli de inima tratamentul se va adresa acestei boli. Fibrilatia poate de asemenea sa apara in cadrul unei boli de tiroida sau in urma consumului exagerat de alcool.

Aritmii ventriculare

- extrasistola ventriculara - este datorata unei zone iritative din ventricul, care nu se mai sincronizeaza cu ansamblul cardiac; cauze ale acestui tip de aritmie pot fi: emotia, un dezechilibru in retinerea sarurilor minerale (consumul exagerat de laxative), febra sau o infectie; in aceste cazuri aritmia este considerata benigna dar aparitia acesteia impreuna cu o boala de inima pot revela o problema care sa necesite tratament
- tahicardia paroxistica ventriculara - in general reprezinta manifestarea unei disfunctii majore a muschiului cardiac; poate aparea la orice varsta dar in general este urmarea unui infarct al miocardului; se produce o desincronizare intre bataile ventriculelor si contractia atriala, consecinta fiind diminuarea debitului cardiac; este necesara spitalizarea din cauza slabirii inimii
- fibrilatia si flutterul ventricular.

Simptome

Toate aceste forme de aritmie se manifesta prin aceleasi simptome: palpitatii, angoasa, oboseala, dispnee (suflu greu). Aritmiile pot sa nu fie simtite deloc sau dimpotriva pot duce chiar la pierderi de cunostinta. Aceste pierderi de cunostinta apar atunci cand pulsul este sub 20 de batai pe minut sau peste 200 de batai pe minut. In general starea de constienta revine imediat ce pacientul este culcat pe spate eventual cu picioarele ridicate pentru a reda debitul necesar de sange in creier. Exista si riscul de oprire a inimii fiind necesare masuri de reanimare (masaj cardiac si respiratie artificiala, defibrilare etc.).

Stres sau stress reprezintă sindromul de adaptare pe care individul îl realizează în urma agresiunilor mediului; ansamblu care cuprinde încordare, tensiune, constrângere, forţă, solicitare, tensiune.
Pornind de la conceptul de stres, menţionăm că termenul aparţine lui Hans Hugo Bruno Selye care consideră că stresul se leagă de sindromul de adaptare reacţia la stress pe care individul îl realizează în urma agresiunilor mediului. Hans Selye defineşte stresul ca ansamblu de reacţii al organismului uman faţă de acţiunea externă a unor agenţi cauzali (fizici, chimici, biologici şi psihici) constând în modificări morfo-funcţionale, cel mai adesea endocrine. În cazul în care agentul stresor are o acţiune de durată vorbim de sindromul general de adaptare care presupune o evoluţie stadială.

Stadii clinice

Primul stadiul este cel al reacţiilor de alarmă şi are două subetape:
faza de şoc, când pot apărea hipertensiune şi hipotermie.
faza de contraşoc, când organismul individului realizează o contracarare a simptomelor din faza de şoc şi are la bază răspunsuri de tip endocrin. Acest stadiu este caracteristic perioadei copilăriei când rezistenţa biologică este foarte scăzută.
Stadiul al doilea este cel de rezistenţă specifică (revenire), când după primul contact cu agentul stresor organismul se adaptează, comportamentul individului fiind aparent normal, persistând modificări specifice stadiului anterior, în special de la faza de contraşoc. În plan ontogenetic, acest stadiu corespunde maturităţii, când individul are o rezistenţă bună, fiind posibilă adaptarea la aproape orice tip de stres din mediu.
Stadiul al treilea este cel de epuizare (aparţine bătrâneţii) când scad aproape toate resursele adaptative ale organismului. Adaptarea nu se mai menţine din cauza scăderii reacţiilor de tip vegetativ. Apar vădit consecinţele negative ale acţiunii îndelungate a acestor mecanisme neurovegetative.

Caracteristicile stresului

Orice tip de stres apare pe fondul adaptării permanente a organismului la mediu când se poate produce un dezechilibru marcant între solicitările mediului şi posibilităţile de răspuns reale ale individului. Adaptarea presupune păstrarea integrităţii organismului care este în permanenţă ameninţată de agenţii stresori de toate tipurile. În plus adaptarea presupune realizarea unui echilibru dinamic cu mediul. Stresul apare în momentul când acest echilibru al adaptării se perturbă. Această perturbare este reversibilă. Stresul reprezintă, după Landy, un dezechilibru intens perceput subiectiv de către individ între cerinţele organismului şi ale mediului şi posibilităţile de răspuns individuale.
În funcţie de natura agentului stresor, stresul poate fi psihic, fizic, chimic şi biologic. În funcţie de numărul persoanelor afectate, stresul poate fi individual sau colectiv.

Stresul psihic

Paul Fraisse defineşte stresul psihic ca totalitatea conflictelor personale sau sociale ale individului care nu-şi găsesc soluţia pe moment. Mihai Golu defineşte stresul psihic ca stare de tensiune, încordare sau disconfort, determinată de agenţi afectogeni cu semnificaţie negativă, stare de frustrare (reprimare) a unor trebuinţe, dorinţe sau aspiraţii.
Stresul psihic are un dublu caracter: primar şi secundar. Caracterul primar vorbeşte depre stres ca rezultat al unei agresiuni recepţionată direct în plan psihic. Caracterul secundar vorbeşte depre stres ca reacţie de conştientizare în plan psihic a unui stres fizic, căruia individul îi acordă o semnificaţie de realipula. Caracteristicile stresului psihic – Agenţii stresori psihici sunt: stimulii verbali (inclusiv cei care aparţin limbajului interior) care sunt vehiculaţi pe căi nervoase la cortex. Aceştia se diferenţiază total de celelalte categorii de agenţi stresori din cauza semnificaţiei lor, pentru individ ei având caracter potenţial de a produce stres psihic. Acest caracter potenţial este validat de semnificaţia cu care îl investeşte individul. Unul şi acelaşi agent stresor psihic, în afară de faptul că nu produce stres psihic la toţi indivizii, nu produce stres psihic de fiecare dată la acelaşi individ. Acest lucru este condiţionat de dispoziţiile de moment ale individului şi de semnificaţia pe care o acordă în acel moment individul. Apariţia şi amploarea stresului psihic depind mult de caracterele genetice ale individului (caractere cognitive, voliţionale, motivaţionale şi afective).
Vulnerabilitatea psihică la stres este constituţională sau dobândită. Vulnerabilitatea psihică este o trăsătură proprie doar anumitor persoane şi se manifestă prin reacţionare uşoară, prin stare de stres psihic, la o gamă largă de agenţi stresori.
Situaţii generatoare de stres psihic:
existenţa unor circumstanţe neobişnuite pentru individ care îl surprind pe acesta nepregătit pentru a le face faţă.
semnificaţia unui eveniment.
angajarea individului într-o acţiune sau relaţie exagerată.
particularităţile contextului social.
lipsa condiţiilor interne.
modul subiectiv de a percepe solicitările mediului.
subsolicitare / suprasolicitare.
situaţiile conflictuale existente în familie, profesie sau la nivel intelectual.
criza de timp.
izolarea.
apariţia unui obstacol fizic sau psihic în calea unui scop care duce la frustrare.
situaţii perturbatoare cauzate de agenţi fizici (zgomote, vibraţii, fluctuaţii de temperatură).
Există două forme speciale de stres (Selye): distress şi eustress. Distress-ul implică toate tipurile de stres enumerate (stresul obişnuit). Eustress-ul este starea de stres specială care este validată prin anumite reacţii endocrine specifice. Se diferenţiază de distress prin:
natura agenţilor stresori (eustress – stimuli plăcuţi ai ambianţei, trăirile plăcute ale individului).
consecinţele acţiunii agenţilor stresori care de cele mai multe ori sunt plăcute.
în plus faţă de distress, eustress-ul are implică şi stres fizic.
Agenţii stresori ai stresului psihic au următoarele caracteristici: caracter potenţial stresant (generează stres psihic doar în anumite condiţii), caracter de ameninţare permanentă pentru individ şi caracter negativ al consecinţelor agenţilor stresori. Există două categorii de agenţi stresori: unii care acţionează pe calea celui de-al doilea sistem de semnalizare (agenţii psihogeni) şi stimulii senzoriali externi, care devin agenţi stresori psihici veritabili atunci când bombardează repetat scoarţa cerebrală şi când au intensitate peste medie.
Parametrii de acţiune ai unui agent stresor: intensitate, durată, repetabilitate, noutate şi bruscheţe. Asupra individului acţionează constelaţii de agenţi stresanţi. Clasificarea agenţilor stresori:
în funcţie de numărul lor, ei sunt: unici şi multiplii.
în funcţie de asociere, ei sunt: conglomeraţi şi configuraţi.
în funcţie de dominanţa acţiunii, ei sunt: principali şi secundari.
în funcţie de numărul indivizilor afectaţi, ei sunt: agenţi stresori cu semnificaţie strict individuală, colectivă şi generală.
în funcţie de natura lor, ei sunt: fizici (sonori, luminoşi etc), chimici, biologici, psihologici.
Scapa de stres prin terapia antistres
Stresul este o afectiune de care sufera din ce in ce mai multi oameni in societatea moderna. Stresul determina eliberarea hormonilor care conduc la vasoconstrictie si diminueaza circulatia sangelui. O inima stresata lucreaza mai greu, respiratia se accelereaza, pulsul creste, iar digestia se incetineste. Disconfortul psihic il determina pe cel fizic.

Sinuzita este o inflamare a sinusurilor paranazale, care poate sau nu poate fi rezultatul unei infecţii, de la probleme bacteriale, virale, alergice, imunitare sau ale unor ciuperci. Noi clasificări ale sinuzitei se referă la rinosinuzită, o inflamare a sinusurilor, dar şi a nasului (rinită).

Sunt câteva perechi de sinusuri paranazale, incluzându-le pe cele frontale, maxilare, cele ale oaselor tâmplelor, precum şi cele ale oaselor ce susţin globul ocular. Sinuzita poate fi clasificată după locul în care aceasta acţionează:

• Sinuzită maxilară - poate provoca dureri sau presiune in zona maxilarului (obraz); durere de dinţi, migrene
• Sinuzită frontală - poate provoca dureri sau presiune in zona frontală a sinusurilor (localizată după/deasupra ochilor), migrene
• Sinuzită etmoidală - poate provoca dureri între/după zona ochilor, migrene
• Sinuzită sfenoidală - poate provoca durere sau presiune după ochi, dar alteori se manifestă prin senzaţiile de ameţeală

Recente studii ale sinuzitei indică faptul că aceasta apare ca o mare varietate de boli care afectează tractul respirator şi e deseori legată de astm. Toate formele de sinuzită pot fi un rezultat sau o parte dintr-o inflamare a căii respiratorii, de aceea alte simptome ale acesteia (spre exemplu, tusea) pot fi asociate cu sinuzita.

Rinita alergica se caracterizeaza prin inflamatia mucoasei nazale.Aceasta se manifesta printr-un simptome tipice(stranut,obstructie nazala) si apare datorita unei reactii imunologice excesive in prezenta unei substante straine,denumita alergen. Alergenii sunt componente naturale ale mediului, cum ar fi polenul sau parul, dar sistemul imunitar al unei persoane sensibile (alergice) reactioneaza necorespunzator.Rinitele alergice pot fi asociate cu astmul bronsic, conjunctivita alergica si alte boli, cum ar fi sinuzita sau otita.
Rinitele alergice, inflamatii ale cailor respiratorii superioare, se produc atunci cand o persoana alergica intra in contact cu alergenul. Aceasta afecteaza peste 25% din adolescenti si adulti sub 50 de ani.

Care este mecanismul rinitei alergice?
In prezenta unui alergen (substanta straina ce initiaza un raspuns imun: producerea de anticorpi), sistemul imunitar reactioneaza patologic (exagerat) la alergen si elibereaza histamina, care determina inflamatia mucoasei nazale.
Rinita alergica se caracterizeaza printr-o reactie anormala a mucoasei nazale la un alergen. Aceste alergii provoca o reactie inflamatorie responsabila de simptomele rinitei.
Mecanismul rinitei alergice este un fenomen complex, care consta din 2 etape:
1.Faza de sensibilizare
Faza de sensibilizare incepe la primul contact al persoanei cu alergenul. Alergenul este considerat de catre sistemul imunitar ca o substanta periculoasa. Acesta este capturat de catre macrofage (celulele cu rol de aparare).Macrofagele comunica cu limfocitele care vor secreta anticorpi (IgE) specifice pentru alergenul in cauza. Aceste IgE se vor lega la suprafata mastocitelor.
2. Faza de reactie alergica
In cazul in care organismul intra din nou in contact cu alergenul,acesta este recunoscut de IgE prezente la suprafata mastocitelor de la nivelul mucoasei nazale. IgE declanseaza eliberarea de histamina, care determina manifestari clinice ale rinitei(determina vasodilatatie capilara) .

Care sunt tipurile de rinita alergica?
Exista doua tipuri:
-rinita alergica sezoniera-apare in principal datorita alergiei la polenul copacilor, ierburilor si gramineelor ,simptomele apar in fiecare an in aceeasi perioada de timp.
-rinita alergica persistenta(perena)-simptomele sunt prezente pe tot parcursul anului, se datoreaza alergenilor care se gasesc in permanenta in mediul inconjurator (acarieni,parul animalelor, mucegai)
Rinita alergica sezoniera
Caracteristicele rinitei alergice sezoniere sunt debutul in general primavara in cazul alergiei la polen, reactia alergica este  imediata si poate fi destul de violenta. Poate incepe prin stranut, de multe ori in salve, nasul incepe sa curga, cu secretii nazale clare. Apoi, nasul este infundat (ambele narile in acelasi timp), si apare pruritul(mancarime) intens. In acelasi timp, ochii incep sa devina umezi,apare lacrimare excesiva,respiratia devine dificila si suieratoare(wheezing) si apare tusea. In jumatate din cazurile de alergie la polen, aceste simptome sunt asociate cu cele de conjunctivita alergica.
In cele mai severe cazuri,poate apare o criza de astm bronsic si ,in cazul contactului direct cu pielea (adesea pe pielea usor umeda), se poate dezvolta urticarie asociata cu rinita.
Rinita alergica persistenta
In cazul rinitei alergice persistente, simptomele sunt identice, dar de intensitate mai scazuta: nas este usor infundat tot timpul anului si secretiile nazale in cantitate mica. Aceste semne pot fi de intensitate variabila, in functie de tipul de alergen,cantitatea de alergen prezenta in aer si de gradul de sensibilitate al persoanei. Rinita provocata de o alergie la parul animalelor este adesea asemanatoare rinitei alergice sezoniere. In cazul alergiei la acarieni, rinita alergica se poate, de asemenea, asocia cu o criza de astm bronsic. Aceasta se produce mult mai des dimineata deoarece cantitatea de acarieni este mai mare, acarienii sunt mai mari decat particulele de polen si au nevoie de mai mult timp pentru a ajunge in bronhii.

Care sunt factorii de risc?
Alergiile respiratorii sunt in crestere alarmanta in ultimii ani. Dintre alergiile respiratorii,rinitele alergice sunt acum o problema majora de sanatate publica la nivel global.
Pentru a explica aceasta crestere,au fost incrimnati mai multi factori:
•    Imbunatatirea igienei reduce frecventa infectiilor,dar determina un raspuns imun alergic
•    Cresterea expunerii la alergeni de uz casnic asociata cu o mai buna izolare a caselor si utilizarea aerului conditionat
•    Iritantii casnici (aerosoli, vapori de la produse de uz curent, parfumuri si cosmetice)
•    Fumatul pasiv in cazul copiilor
•    Poluarea aerului, inclusiv de la automobile (particule de diesel, NO, CO,ozon)
•    Cresterea concentratiei de polen si modificarea calitatii acestuia datorita schimbarilor climatice si poluarii atmosferice
•    Modificarea obiceiurile alimentare
•    Factori genetici
Istoricul familial de alergie este un factor de risc major pentru rinitele alergice. In cazul in care un membru al familiei sufera de alergii, riscul de dezvoltare a rinitei alergice este mai mare.Riscul un copil este estimat intre 20- 40% daca un parinte este alergic si 40-60% daca ambii parinti sunt alergici,fata de 5-15% in cazul in care nu exista istoric familial de alergie.

Care sunt cauzele rinitei alergice?
Rinita alergica este de obicei provocata de polenul plantelor cu flori (stamine), transportat de vant sau de insecte. Se poate vorbi, in acest caz, de polinoza. In alte cazuri, este datorata alergiei la acarienii din praf,parul sau penele animalelor domestice sau de diverse produse chimice (adezivi, solventi, vopsele).

Care sunt simptomele rinitei alergice?
Pacientul prezinta:
•    Stranut intens,violent,in salve
•    Secretii nazale apoase
•    Obstructie nazala brusca,completa,bilaterala
•    Pruritul(mancarimea) nazal este adesea asociat, precum si conjunctivita cu lacrimare excesiva, prurit ocular, senzatia de corp strain la nivelul pleoapelor.
•    Durerea de cap, senzatia de tensiune la nivelul sinusurilor si nevralgiile(durere provocata de o iritatie a unui nerv senzitiv) sunt posibile.
•    Uneori apare oboseala, iritabilitatea si insomnia, atunci cand rinita alegica dureaza mai multe zile sau saptamani.
•     Fotosensibilitate (ochii care sunt sensibili la lumina)
•     Respiratie pe gura din cauza nasului infundat.
•     Miros alterat
•     Durere a fetei
•    Cearcane ("ochi vanat" datorat alergiilor)
•    Actiunea de frecare frecventa a nasului, care poate provoca escoriatii (rani superficiale) pe suprafata nasului (escoriatii alergice)
•    Frecarea frecventa a nasului cu palma orientata in sus poate reduce mancarimea si sa se deschida caile nazale ("salutul"alergic). Aceasta este des intalnita la copii.
Polinoza este un tip de rinita alergica. Boala afecteaza ochii, nasul, gatul si, uneori,plamanii. Polinoza este o reactie clasica la polen, care apare in timpul sezonului de polen (aprilie-mai-iulie-septembrie).
Polenul transportat de curentii de aer sau de vant ajunge la organul tinta. Simptomele pe care pacientul le acuza sunt datorate reactiilor inflamatorii:
•    Ochiul devine rosu si pruriginos inainte de a incepe sa lacrimeze excesiv,iar pleoapele sunt umflate
•    Pruritul (mancarime) nazal asociat cu Stranut si secretii nazale apoase
•    Tuse uscata la inceput,apoi productiva (plina).
Alergiile sunt adesea prezente in istoricul pacientului sau al familiei sale: astm, eczeme, urticarie.

Semne de alarma
Simptomele rinitei alergice sunt bine cunoscute: secretii nazale, obstructia nasului, stranut, mancarime,lacrimare excesiva,ochi iritati, etc.
Cu toate acestea,uneori pot apare simptome atipice. Acestea trebuie sa atraga atentia si sa conduca la investigatii suplimentare (examen ORL). Aceste semne pot ascunde polipoza nazala sau chiar cancer nasofaringian . Pentru a nu ignora aceste afectiuni grave, sapte simptome atipice  ar trebui sa ridice sa ridice un semn de intrebare:
•    Durere
•    Sangerare
•    Unilateralitatea simptomelor
•    Secretie nazala purulenta
•    Pierderea mirosului
•    Esuarea tratamentui bine condus
•    Reaparitia simptomelor

Care sunt complicatiile rinitei alergice?
•    Astm bronsic
•    Faringita
•    Polipoza nazala (prezenta polipilor la nivelul nasului)
•    Sinuzita
•    Eliberarea de histamina in cantitate foarte mare poate duce la soc anafilactic, care se caracterizeaza, in principal, prin insuficienta acuta circulatorie,afectarea respiratorie si cutanata.

Nevroza, potrivit concepţiilor contemporane, se determină ca o boală, condiţionată de situaţia conflictuală psihogenă acută sau cronică extraordinară în urma tulburării interrelaţiilor umane, ce se manifestă cu precădere prin dereglarea funcţiilor sistemelor emotiv, vegetativ şi endocrin. Nevroza se caracterizează prin reversibilitatea dereglărilor patologice, independent de vechimea procesului, prin specificitatea manifestărilor clinice cu dominarea perturbărilor emoţional afective şi somatovegetative, prin păstrarea atitudinii critice a pacientului faţă de boală. Particularităţile tabloului clinic al nevrozei depind nu numai de caracterul situaţiei conflictuale şi emotive, dar şi de personalitatea individului, specificând diverse variante clinice.

În prezent e acceptată concepţia unei etiologii multifactoriale a nevrozelor. Diversitatea factorilor etiologici se poate grupa în trei categorii: biologici, sociali, psihogeni. Fiecare din factorii etiologici deţine ponderea respectivă în instalarea unui anumit tip de nevroză. Nevroza se consideră ca reacţie la amploarea stressului psihosocial, proporţională cu poziţia socială a individului. Patogenitatea circumstanţelor vitale se manifestă doar în combinare cu atitudinea individului faţă de ele. Astfel, patogenia nevrozei este o reacţie la stress a unui psihic vulnerabil, cu un conflict interior dureros, la persoanele neantrenate sau depăşite ca poziţie socială şi pregătire, de răspunderile sociale mereu în creştere.

Clasificarea nevrozelor

Se disting următoarele forme principale de nevroze: forma astenică (neurastenia, psihastenia), isterică (isterio-neurastenia) şi obsesivă. Această clasificare a nevrozelor este în conformitate cu conceptul lui I.P.Pavlov despre tipurile activităţii nervoase superioare la om: - puternic, neechilibrat, mobil; corespunde temperamentului coleric; - puternic, echilibrat, mobil; corespunde temperamentului sanguinic; - puternic, echilibrat, inert; corespunde temperamentului flegmatic; - slab, neechilibrat; corespunde temperamentului melancolic. Ca parametri ai activităţii nervoase superioare servesc capacitatea consolidării reflexului condiţionat, expresivitatea şi trăinicia lui, forţa inhibiţiei interne şi externe, viteza iradierii şi concentraţiei proceselor de excitaţie, gradul flexibilitatăţii la influenţe psihice patogene. În compartimentul nevroze sunt incluse şi astfel de forme nozologice cum ar fi enurezisul, crampele profesionale, ticul nervos, situaţii nevrotice particulare.

Tensiunea arteriala are doua componente:
- tensiunea arteriala sistolica (numarul mai mare) care reprezinta presiunea inimii generata pentru a pompa sangele de la inima spre celelalte organe
- tensiunea arteriala diastolica (numarul mai mic) care reprezinta presiunea vaselor sangvine in momentul in care inima se umple cu sangele venit din restul corpului.

Valori normale ale tensiunii arteriale

De obicei, presiunea sistolica creste odata cu varsta. Cu toate acestea, dupa varsta de 60 de ani, presiunea diastolica incepe sa scada lent, deoarece vasele sangvine isi pierd din elasticitate si devin rigide.
Tensiunea arteriala se masoara in milimetri de coloana de mercur (mm col Hg). Tensiunea arteriala este considerata normala atunci valoarea sistolica este mai mica de 129 mm col Hg, iar cea diastolica mai mica de 84 mm col Hg. Valorile tensiunii sistolice intre 130-139 mm col Hg si a celei diastolice intre 85-89 mm col Hg sunt considerate prehipertensive.

Stadializarea hipertensiunii arteriale

Hipertensiunea arteriala este impartita in patru stadii:
- stadiul I (usoara) - tensiunea sistolica intre 140-159 mm col Hg si/sau tensiunea diastolica intre 90-99 mm col Hg
- stadiul II (moderata) - tensiunea sistolica intre 160-179 mm col Hg si/sau tensiunea diastolica intre 100-109 mm col Hg
- stadiul III (severa) - tensiunea sistolica >180 mm col Hg si/sau tensiunea diastolica >110 mm col Hg

Hipertensiunea arteriala poate afecta multe organe, inclusiv creierul, ochii, inima si rinichii, la fel ca si arterele din intreg corpul. In cazul persoanelor cu hipertensiune nediagnosticata sau tratata incorect, riscul de a face infarcte miocardice, accidente vasculare cerebrale, insuficienta renala sau posibilitatea de a orbi, este mai mare.

Simptome

Hipertensiunea arteriala poate determina simptome ca:
- cefalee (dureri de cap)
- oboseala
- acufene (tiuituri in urechi)
- scotoame (vedere cu puncte galbene)
- ameteli
Cu toate acestea, hipertensiunea arteriala este adesea asimptomatica.