Creșterea salariul minim brut din 1 iulie 2026: de la cifre la realitate

Care este noul salariu minim de la 1 iulie 2026 și câți bani rămân în mână după majorare? * Ce se întâmplă în cazul contractelor part-time? * Renegocierea salariului minim - obligatorie după 2 ani de la angajare

De la 1 iulie 2026, salariul minim brut crește de la 4.050 lei la 4.325 lei, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 146/2026. Angajatorii sunt obligați să opereze modificarea prin act adițional la contractele individuale de muncă și să o transmită în registrul Reges-Online până cel târziu la 28 iulie 2026. Practic, luna iulie vine cu un nou maraton birocratic pentru HR, după episodul anterior cu transparența salarială obligatorie din 7 iunie 2026 și refacerea grilelor de salarizare.

Majorarea este de 275 de lei brut (aproximativ 6,8% în procente). Pe hârtie sună bine, însă în buzunar vor ajunge mai puțini bani, deoarece se modifică și facilitatea fiscală acordată salariului minim. 

Un detaliu important: Guvernul a decis de curând că nu mai există salarii minime cu regim special. Prin OUG nr. 29/2026, se elimină derogările, ceea ce înseamnă că salariul minim de 4.325 lei se aplică uniform, atât la privat, cât și la stat.

Se schimbă regulile privind taxele

Odată cu salariul minim, se modifică și modul în care se aplică facilitățile fiscale. Mai exact, Guvernul reduce facilitatea fiscală acordată salariaților plătiți cu salariul minim. Dacă până acum suma neimpozabilă (scutită de CAS, CASS și  impozitul pe venit) era 300 lei, de la 1 iulie ea scade la 200 lei*.

Diferența de 100 de lei va intra în baza de calcul a contribuțiilor și a impozitului. Carevasăzică o parte din creșterea salariului brut se întoarce la bugetul de stat. Vorba aceea: cine-mparte, parte-și face. ;)

*Atenție! Facilitatea de 200 de lei nu se aplică oricui și oricum.

Se acordă numai dacă:

  • angajatul lucrează cu normă întreagă;
  • are locul de muncă de bază;
  • venitul lui brut lunar nu depășește 4.600 lei (în perioada iulie-decembrie 2026). 

Bine de știut: în acest plafon: nu intră tichetele de masă, tichetele de vacanță si indemnizația de hrană.

Dacă venitul dintr-o lună depășește plafonul de 4.600 de lei chiar și cu 1 leu (de exemplu, dintr-un bonus consistent sau o primă grasă), facilitatea se pierde complet pentru luna respectivă, iar  contribuțiile și impozitul se calculează la tot salariul brut.

Câți bani rămân în mână după majorare?

Înainte de toate, trebuie spus că salariul net nu-i bătut în cuie. El poate varia în funcție de: aplicarea sau pierderea facilităților fiscale, numărul de zile lucrătoare din lună, beneficii precum tichetele de masă sau alte avantaje salariale, deducerea personală. Asta înseamnă că doi angajați cu același salariu brut pot încasa sume nete diferite, iar același angajat poate primi salariul în mână ușor diferit de la o lună la alta.

Exemplul de calcul al salariului minim net de mai jos este orientativ și se referă la un salariat cu normă întreagă, fără persoane în întreținere și fără alte venituri sau beneficii:

 

Salariu minim brut 4.325 lei
Suma scutită de la taxe 200 lei
Baza de calcul pentru contribuții și impozit 4.325 lei - 200 lei = 4.125 lei
CAS (25%) 25% × 4.125 lei = 1.031 lei
CASS (10%) 10% × 4.125 lei = 413 lei
Baza pentru impozitul pe venit 4.125 lei - 1.031 lei - 413 lei = 2.681 lei
Deducerea personală (20% din salariul minim brut) 20% x 4.325 = 865 lei
Impozitul pe venit (10%) (2.681 lei - 865 lei) × 10% = 182 lei
Total rețineri 1.031 lei + 413 lei + 182 lei = 1.626 lei
Salariul net (în mână) 4.325 lei - 1.626 lei = 2.699 lei

 

Față de nivelul anterior, de 2.574 lei, salariul net urcă la 2.699 lei. Deci ar fi un plus de aproximativ 125 de lei pe card la final de lună de-acum încolo.

mult? E puțin? Depinde pe cine-ntrebi. Pentru unii, înseamnă abonamentul la Internet pe două luni sau câteva produse în plus în coșul de cumpărături (dacă nu se scumpesc și alea între timp). Pentru alții... nu acoperă nici măcar valoarea unui punct de amendă de la Rutieră care, apropo, crește și el de la 1 iulie la 216 lei

Salariul minim la part-time

Pentru contractele part-time, salariul brut se calculează în funcție de câte ore ai în contractul de muncă. Salariul minim de referință este de 4.325 lei pentru 8 ore pe zi, adică 166,667 ore pe lună, ceea ce duce la un tarif de aproximativ 25,95 lei brut pe oră. 

De exemplu:

  • la program de lucru de 6 ore pe zi, salariu minim brut este 3.243,75 lei;
  • la program de lucru de 4 ore pe zi, salariu minim brut este 2.162, 50 lei;
  • la program de lucru de 2 ore pe zi, salariul minim brut este 1.081,25 lei.

Bine de știut: facilitatea fiscală se aplică și salariaților cu normă parțială, însă se reduce proporțional cu fracția de normă. Cu alte cuvinte, suma netaxabilă de 200 de lei nu se acordă integral, ci în funcție de timpul lucrat.

Ce se întâmplă cu salariul minim în construcții?

Pentru cei care lucrează-n construcții nu sunt noutăți. De la 1 iulie 2026 nu se schimbă nimic, iar salariul minim brut rămâne 4.582 de lei, nivel stabilit acum doi ani prin OUG nr. 156/2024.

Ce s-a schimbat între timp sunt facilitățile fiscale, gândite acum câțiva ani pentru a sprijini infrastructura, pentru a reduce munca la negru și pentru a-i convinge pe meseriași să rămână în România. Acestea au fost eliminate treptat, așa că astăzi angajații din construcții plătesc aceleași taxe și contribuții la stat ca toată lumea.

 

undefined

Cine trăiește din salariul minim în România?

Salariul minim pe economie nu este o raritate pe piața muncii din România, ci mai degrabă o realitate pentru foarte mulți angajați. Conform datelor Ministerului Muncii, aproape 1,76 milioane de salariați vor fi remunerați cu salariul minim după 1 iulie 2026.

Asta înseamnă aproximativ 37–38% dintre angajații din mediul privat, un procent destul de mare în opinia mea”, spune Gabriel Chicioreanu, consilier în carieră (4Career).

O bună parte dintre acești oameni au studii medii sau gimnaziale și lucrează în orașe mai mici sau în zone rurale, unde opțiunile de joburi sunt limitate. În multe cazuri, angajatorii nu-și permit să ofere salarii mai mari, iar concurența redusă pentru forța de muncă nu pune presiune pe creșterea veniturilor. 

Și o parte dintre proaspeții absolvenți de facultate își încep cariera tot cu salariul minim. O diplomă de management, de exemplu, nu vine la pachet cu un birou de director și nici cu un salariu de 2.000-3.000 de euro din prima zi de lucru. Ca în orice meserie, experiența și veniturile mai mari se câștigă în timp.

Dacă pentru unii salariul minim este doar primul pas în carieră, o rampă de lansare spre venituri mai mari, pentru alții, însă, rămâne nivelul salarial de bază ani la rând, fără creșteri semnificative. Acesta este unul dintre motivele pentru care fiecare majorare a salariului minim net, chiar și cu 100 și ceva de lei, contează".

În ce domenii lucrează cei plătiți cu salariul minim?

În general, aceștia lucrează în industrii unde e nevoie de muncă necalificată sau cu calificare redusă și unde marjele de profit sunt mai mici, iar fluctuația de personal e mare:

  • Comerț, vânzări: vânzători, casieri, lucrători comerciali sau manipulanți de marfă, în special în magazinele mici și în lanțurile de retail;
  • Producție: muncitori din fabrici, în special în industria confecțiilor, încălțămintei, mobilei etc.
  • HoReCa: ospătari, ajutori de bucătar, cameriste și personalul auxiliar din hoteluri și restaurante;
  • Curățenie: femei de serviciu, îngrijitori;
  • Pază și protecție: agenți de pază și supraveghere;
  • Logistică: manipulanți și lucrători în depozite;
  • Construcții și agricultură: muncitori necalificați, în special în activități sezoniere.

Cât îi costă majorarea salariului minim pe angajatori?

Odată cu creșterea salariului minim brut la 4.325 lei, „nota de plată" pentru firme va fi un pic mai mare decât această sumă.

Până la 30 iunie 2026, costul total al unui angajat plătit cu salariul minim era de aproximativ 4.141 lei pe lună, adică salariul brut de 4.050 lei plus contribuția asiguratorie pentru muncă (CAM), în valoare de aproximativ 91 lei (2,25%).

De la 1 iulie, același angajat costă firma aproximativ 4.422 lei pe lună: salariul brut de 4.325 lei plus CAM de aproximativ 97 lei.

Costul angajatorului crește cu aproximativ 280 de lei pe lună pentru fiecare salariat plătit cu salariul minim. Din suma asta, 275 de lei reprezintă majorarea salariului brut, iar aproximativ 6 lei provin din creșterea contribuției asiguratorii pentru muncă (CAM).

La prima vedere, diferența nu pare atât de mare încât să dea peste cap bugetul unei firme. Când ai câțiva angajați, impactul e mai ușor de digerat Dar când ai zeci sau sute de angajați remunerați cu salariul minim, începe să se simtă:

* 10 angajați: aproximativ 2.800 lei în plus pe lună;
* 50 de angajați: aproximativ 14.000 lei în plus pe lună;
* 100 de angajați: aproximativ 28.000 lei în plus pe lună.
 

Efectul mai puțin discutat: comprimarea salarială 

Atunci când se majorează salariul minim, dincolo de creșterea costurilor, mai apare un fenomen: comprimarea salarială. Adică situația în care diferențele dintre un angajat nou și unul cu experiență devin foarte mici.

De exemplu, Ionel este angajat după 1 iulie 2026 cu salariul minim de 4.325 lei. Gigel lucrează deja de trei ani în firmă și câștigă 4.400 lei. Diferența dintre salariile lor este de numai 75 de lei, deși experiența și responsabilitățile sunt diferite. Și atunci apare inevitabil întrebarea din partea lui Gigel: „- Bun, și experiența mea cât valorează, câteva zeci de lei?”

Comprimarea salarială poate da peste cap echilibrul intern al companiei, pentru că apar tensiuni, dispare motivația angajaților vechi... În astfel de situații, firmele trebuie să-și refacă grilele de salarizare, adică să reajusteze salariile astfel încât diferențele să reflecte experiența, vechimea și performanța", recomandă Gabriel Chicioreanu.

Regula celor 24 de luni pe salariul minim: ce spune legea?

Dacă ești plătit cu salariul minim pe economie, nu poți rămâne la acest nivel pe același post la nesfârșit. Există o limită de maximum 24 de luni în care angajatorul are voie să te țină plătit cu salariul minim la același job.

După ce trec cei doi ani, salariul trebuie să fie peste nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, chiar dacă tu rămâi în același loc și faci exact aceleași lucruri. Nu se schimbă neapărat funcția, nu apare vreo promovare automată, dar salariul tău nu mai are voie să rămână „înghețat” la minim. 

Regula nu e nouă, e în vigoare din 2022 și a fost introdusă prin OUG nr. 142/2021, fiind deja trecută în Codul muncii.

Deci din 1 iulie 2026, firmele trebuie să verifice angajații care au fost plătiți cu salariul minim timp de cel puțin 24 de luni și să le crească salariul peste noul prag de 4.325 de lei. De exemplu, dacă cineva a fost încadrat cu salariul minim în iulie 2024 și a rămas acolo, din iulie 2026 trebuie să primească un salariu peste minim. 

Legea nu impune un procent minim de creștere în mediul privat, însă o ajustare simbolică, de genul „ia de-aici 1 leu în plus!”, nu este recomandată, pentru că salariații se vor simți batjocoriți.

 

În concluzie, odată cu majorarea salariului minim de la 1 iulie, pentru angajatori și HR începe o perioadă de vară cu actualizări, calcule și documente noi. Pentru angajați, creșterea se simte mai degrabă ca un „aia e, bine că măcar luăm ceva în plus acolo”, chiar dacă nu li se schimbă radical nivelul de trai.

Dacă ești curios să vezi cum arată piața muncii în timp real, poți intra la rubrica Locuri de muncă de pe Anuntul.ro și să verifici ce joburi noi apar zilnic și cum se aliniază ofertele la noile valori salariale. Uneori, acolo se vede mai repede cum merge sau… stă treaba decât din orice comunicat oficial.

 

24 vizualizari Autor Raluca Cincu 30.06.2026
Distribuie articolul
Reproducerea partiala sau integrala a informatiilor sau imaginilor prezentate in acest articol, fara acordul scris al SC Anuntul Telefonic SRL, constituie incalcarea drepturilor de autor detinute de SC Anuntul Telefonic SRL, urmand a se raspunde pentru daunele provocate conform legilor romanesti aflate in vigoare.
Articole recomandate
Inteligența artificială și piața muncii: ne ia AI-ul joburile?

Cum s-a schimbat piața muncii din România în ultimii 2-3 ani? * Care sunt joburile cele mai expuse automatizării?...

16.06.2026 Locuri de munca 1.276
2026: anul transparenței salariale. Ce trebuie să știe angajații și angajatorii

Din vara lui 2026, angajatorii trebuie să arate tuturor ce se-ascunde în spatele expresiilor „salariu...

01.06.2026 Locuri de munca 8.880
Angajarea persoanelor cu dizabilități, de la teorie la practică

Ce spune legea despre angajarea persoanelor cu dizabilități? * Cum arată intergrarea pe piața muncii...

23.04.2026 Locuri de munca 892