Concediul medical pentru îngrijirea copilului bolnav în 2025 - cum se ia și cu cât se plătește
Cine are drept la concediu medical pentru îngrijirea copilului? * Care sunt condițiile pentru a beneficia de el? * Cum se calculează indemnizația? * Acte necesare pentru obținerea indemnizației
În viața fiecărui părinte vine la un moment dat ziua aia în care nasul copilului începe să curgă necontrolat, febra să crească, tusea să escaladeze până la cea măgărească și... începe aventura: du-l la medicul de familie, du-l la analize, stai cu el acasă sau internează-te cu el în spital (după caz), dă-i tratamentul la ore fixe, fă-l să uite de dureri etc. Asta îți ocupă tot timpul și ajungi să-ți pui întrebarea: „Oare pot lipsi legal de la serviciu fără să mă penalizeze șeful?".
Din fericire, răspunsul e da: poți lipsi de la muncă fără repercusiuni nefaste dacă-ți iei un concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav. Mai jos îți explicăm ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a beneficia de el, ce acte sunt necesare (doar suntem în România și fără dosar cu șină nu se poate), pe ce perioadă se poate acorda, cât este indemnizația, dacă ți se reține sau nu CASS din ea și altele.
Cine are dreptul la concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav?
Concediul medical pentru îngrijirea copilului bolnav este un drept individual recunoscut de legislația românească (de Ordonanța nr. 158/2005 mai exact) și se acordă:
- părinților biologici ai copilului;
- părintelui adoptator;
- tutorelui legal;
- persoanei căreia i-a fost încredințat copilul în vederea adopției;
- persoanei care are copilul în plasament (adică asistentului maternal).
Bine de știut: Nu puteți „chiuli" amândoi (și mama, și tatăl) de la muncă simultan. Legea spune că doar unul dintre părinți poate beneficia de concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav, la un moment dat. Dar puteți face cu schimbul: săptămâna asta își ia unul concediu, iar următoarea poate sta celălalt acasă, să-nvețe copilul cum să sufle nasul corect și să-i dea siropurile alea pe care nu vrea să le ia.
Care sunt condițiile pentru a beneficia de concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav?
- Stagiul minim de cotizare: beneficiarul (părintele/tutorele/asistentul maternal) trebuie să fie asigurat în sistemul public de sănătate (adică să contribuie la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate) și să fi realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 6 luni în ultimele 12 luni anterioare lunii în care solicită concediul. Excepție: în cazurile speciale, cum ar fi urgențele medicale sau bolile rare, acest stagiu poate fi mai flexibil.
- Vârsta copilului: acest tip de concediu se acordă doar dacă copilul are sub 12 ani (sau sub 18 ani, dacă are handicap, afecțiuni grave, e imobilizat sau supus unor intervenții chirurgicale).
- Certificatul medical pentru copil: concediul se acordă doar în baza unui certificat eliberat fie de medicul de familie (pentru afecțiunile obișnuite, de scurtă durată), fie de medicul specialist (pentru cazurile mai complexe). Deci e nevoie musai de confirmare de la doctor, nu merge să-i zici șefului că stai o zi-două acasă cu copilul, că-i cam apatic și i-ar prinde bine o sesiune de Roblox cu tine.
Câte zile de concediu se pot acorda?
- Maximum 45 de zile calendaristice/an pentru un copil, dacă are până în 12 ani. Deci dacă ai mai mulți copii, zilele de concediu medical se acordă pentru fiecare-n parte.
- Până la 90 de zile calendaristice/an, dacă boala copilului e una gravă (Doamne, ferește!), necesită internări repetate, intervenții chirugicale și recuperări post-operatorii sau când copilul are dizabilități ori e imobilizat temporar.
Bine de știut: concediul se lua atât continuu, cât și fracționat, pe perioade mai scurte (ex: 2 zile luna asta, 3 luna viitoare). Important e să existe documente medicale care să justifice fiecare perioadă de concediu. Apropo de documente, să vedem...
Ce acte sunt necesare pentru concediul de îngrijire a copilului bolnav?
Ca să intri oficial în rolul de „asistent medical la domiciliu" pentru copilul tău ai nevoie de documente de la medic, și anume:
- Certificatul medical (cod 09) de la medicul de familie pentru afecțiuni comune sau de la medicul specialist pentru cazurile mai grave sau intervenții chirugicale. Important: Potrivit normelor de acordare a concediilor medicale, medicul de familie poate prescrie un concediu medical numai pentru 14 zile calendaristice pe lună (în una sau mai multe etape), iar concediile medicale mai lungi, de maximum 30 sau 31 de zile calendaristice, pot fi emise doar de medicul de specialitate, din ambulatoriu sau din spital. Pe certificatul medical trebuie să fie trecut că e vorba despre „îngrijirea copilului bolnav" și trebuie menționată vârsta copilului.
- Bilet de trimitere (dacă e cazul), pentru consultații la specialist sau investigații amănunțite.
- Scrisoare medicală sau bilet de externare, dacă copilul a fost internat în spital.
! Toate documentele de mai sus trebuie să fie în original.
De asemenea, mai ai nevoie de:
- Adeverință care confirmă că ai calitatea de asigurat eliberată de colegii de la HR.
- Declarație pe proprie răspundere în care menționezi că celălalt părinte nu a cerut și el concediu pentru același copil fix în aceleași zile (Ex. Subsemnatul/a ............ declar pe propria răspundere că celălalt părinte (numele și prenumele), nu a solicitat și nu va solicita concediu pentru îngrijirea sănătății copilului în perioada ...........).
- Certificatul de naștere al copilului (copie), ca să demonstrezi că ești părinte cu acte-n regulă, nu ai împrumutat copilu' altcuiva pentru a-ți lua liber de la muncă.
- Cartea ta de identitate (copie);
- Cererea scrisă către angajator prin care soliciți concediul medical pentru îngrijirea copilului, menționând perioada. Îți lăsăm mai jos un model, să-ți luăm o grijă de pe cap:
Subsemnatul/a................... cu domiciliul în ......................., angajat/ă în funcția de .................., prin prezenta vă informez că, din motive medicale, copilul meu ...................., în vârstă de .............., are nevoie de îngrijire la domiciliu de la data de ........ până la data de ........., conform certificatului medical anexat/certificatului medical ce va fi depus ulterior. Solicit aprobarea concediului pentru îngrijirea copilului pentru perioada menționată mai sus.
Vă mulțumesc pentru înțelegere.
Cu stimă,
Data............ Semnătura.........
După ce strângi toate actele de mai sus, le pui frumos într-un dosar și le trimiți angajatorului în termenul legal stabilit de el (de obicei acesta e de maximum 5 zile lucrătoare de la începerea concediului), iar el le trimite mai departe către Casa de Asigurări de Sănătate (dacă ești freelancer/persoană fizică autorizată, le trimiți singur). Iar tu îți vezi în continuare de îngrijirea copilului și aștepți indemnizația de concediu. Că tot veni vorba...
Cum se calculează indemnizația și cine o plătește?
Indemnizația aferentă concediului medical pentru îngrijirea copilului bolnav se acordă în baza contribuțiilor la sistemul de sănătate și are un cuantum fix stabilit prin lege.
Formula de calcul este: Indemnizația = 85% din media veniturilor brute lunare din ultimele 6 luni (totul din ultimele 12 luni lucrate).
Exemplu concret:
Să zicem că ai încasat un salariu brut mediu de 5.000 lei în ultimele 6 luni.
Baza de calcul = 5.000 lei;
85% din baza de calcul = 4.250 de lei (indemnizație brută);
Impozitul pe venit reținut (10%): 10% din 4.250 de lei = 425 de lei;
Indemnizația netă = 3.825 de lei/lună.
Trebuie să știi că indemnizațiile medicale se plătesc pe zile calendaristice, nu doar pe zilele lucrătoare, deci dacă luăm drept exemplu o lună standard, de 30 zile, atunci indemnizația ta zilnică ar fi: 3.825 lei: 30 zile = 127,5 lei/zi bani în mână.
Bine de știut: NU se reține CASS (contribuția la sănătate) pentru acest tip de indemnizație. Deși începând cu 1 august 2025 a fost introdusă contribuția CASS pentru unele indemnizații sociale (ex.: șomaj tehnic, concediu de creștere copil), concediul medical pentru îngrijirea copilului bolnav este trecut la „excepții". Se reține doar impozitul pe venit de 10%.
Indemnizația e plătită din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (F.N.U.A.S.S pe scurt) gestionat de CNAS. Bine, angajatorul e cel care-ți virează suma în cont din bugetul firmei și-și recupereaza el banii de la Casa de Asigurări de Sănătate peste câteva luni... în cel mai fericit caz.
Ce faci dacă angajatorul refuză să-ți acorde concediul pentru îngrijirea copilului bolnav?
Având în vedere că acest concediu este dreptul tău legal, fă-i angajatorului o plângere la ITM sau sesizează Casa de Asigurări de Sănătate.
Ce se întâmplă dacă se îmbolnăvește copilul de mai multe ori într-un an?
Poți cere mai multe concedii de îngrijire a copilului, în limita celor 45 de zile disponibile pe an.
Ce se întâmplă dacă se îmbolnăvește copilul când ești în concediu de odihnă?
Conform Codului Muncii, concediul de odihnă se va întrerupe, urmând că tu să efectuezi restul zilelor de CO după ce termini cu medicalul pentru îngrijirea copilului bolnav sau să le reprogramezi pentru altă perioadă.
Se poate cumula cu un alt concediu medical?
Dacă aveți viroză și tu, și copilul, trebuie să știi că nu poți avea două concedii medicale în paralel. Trebuie să alegi: fie îți iei tu concediu medical pentru boală obișnuită (cod 01), fie intri în concediu pentru îngrijirea copilului (asta dacă poți să-l doftoricești când ai și tu febră 39 și nasul în batistă).
Poți beneficia de acest tip de concediu dacă ești în perioada de probă?
Da, poți lua medical pentru îngrijirea copilului bolnav în perioada de probă și ai dreptul la indemnizație dacă ai stagiul de cotizare de minimum 6 luni în ultimele 12.
Conform Art. 31 alin. (3) din Codul Muncii, perioada de probă se suspendă pe durata concediului medical (perioada de probă se suspendă în cazul în care salariatul se află în concediu medical sau în orice altă situație de suspendare a contractului individual de muncă). După reluarea activității, urmează să efectuezi zilele rămase din perioada de probă.
De asemenea, ai drept la concediu medical și dacă te-ai angajat cu contract pe durată determinată. Dar atenție: dacă-ți expiră contractul individual de muncă în timpul medicalului, el se încheie la termenul prevăzut la angajare, nu se mai prelungește.
Recapitulare
- Concediul medical pentru îngrijirea copilului bolnav e dreptul tău legal, reglementat prin Ordonanță guvernamentală.
- Poți să-l iei dacă: ești angajat cu contract de muncă (chiar și-n perioada de probă), copilul are maximum 12 ani (sau maximum 18 dacă are handicap sau afecțiuni grave), ești la zi cu plata contribuțiilor la sănătate și ai dosarul cu documentele necesare pus la punct.
- Poți sta lângă copilul bolnav acasă sau la spital până la 45 de zile pe an sau până la 90 în situații grave.
- Nu poți cumula acest concediu cu alte concedii medicale în același timp.
- Primești 85% din media salariului brut pe ultimele 6 luni și nu ți se reține CASS (măcar atât, dacă tot trebuie să faci drumuri dese la farmacie și să schimbi comprese), doar impozit pe venit.
Sperăm ca acum, după ce ai citit și reținut informațiile de mai sus, să poți înfrunta virozele copilăriei, că tot e sezonul...
995 vizualizari Autor Raluca Cincu 30.09.2025