Ce e bine să știi când închiriezi o casă

Când poate fi evacuat chiriașul și prin ce proceduri? Ce trebuie să prevadă un contract de închiriere și ce capcane se pot ascunde în el; Drepturile chiriașilor și ale proprietarilor UPDATE 2026

undefined

 

Închirierea unei locuințe e reglementată în România de mai multe legi. Începând cu Codul civil, trecând prin Legea locuinței (Legea 114/1996) și sfârșind cu o lege dată în pandemie (Legea 62/2020), prin care parlamentarii s-au întrecut în populisme ca să prevadă că chiriașii afectați de pandemie ar putea cere la ANAF să le fie achitată chiria. Conform aceleiași legi, proprietarii ar fi putut avea facilități fiscale dacă ar fi redus chiriile.

În pandemie chiriile au scăzut oricum, organic, cum s-ar zice, nu aveau neapărat nevoie de o lege pentru asta, însă între timp și-au revenit, spectaculos chiar. În ultimii ani, din cauza blocării pieței imobiliare pe partea de vânzare, a dobânzilor mari la credite, dar și din cauza creșterii impozitării câștigurilor din chirii,  chiria a devenit suficient de scumpă încât să impună o atenție sporită la detalii, atunci când se încheie contractul de închiriere. Căci veți vedea mai jos la ce e bun un astfel de contract.

 

Anunturi sugerate

Între atâtea legi și reglementări, ca de multe ori în viață, practica scapă printre articole. Chiriașii se declară uneori neapărați, lăsați la cheremul proprietarilor, după cum există și situații inverse, în care proprietarii acuză că au rămas fie cu casele devastate, fie cu datorii mari la utilități, de pe urma unor chiriași neserioși.

Soluția stă în cunoașterea legii și în respectarea ei, întocmirea unor contracte clare, care să nu lase nimic neacoperit sau, așa cum recomandă Alexandru Barceanu, directorul Imobiliara Drumul Taberei, angajarea unui agent imobiliar care să facă toate aceste diligențe, pentru că asta e meseria lui. Nu strică nici o discuție cu un avocat sau un notar, dacă vă e la îndemână.

 

Ce trebuie să conțină contractul de închiriere a casei / apartamentului

Conform Legi 114/1996, contractual dintre proprietar și chiriaș trebuie să conțină următoarele:

  1. adresa locuinței care face obiectul închirierii;
  2. suprafața locativă și dotările folosite în exclusivitate și în comun;
  3. suprafața curților și a grădinilor folosite în exclusivitate sau în comun;
  4. valoarea chiriei lunare, regulile de modificare a acesteia și modul de plată;
  5. suma plătită în avans în contul chiriei;
  6. locul și condițiile în care se realizează primirea și restituirea cheilor;
  7. obligațiile părților privind folosirea și întreținerea spațiilor care fac obiectul contractului;
  8. inventarul obiectelor și al dotărilor aferente;
  9. data intrării în vigoare și durata contractului;
  10. condițiile privind folosința exclusivă și în comun a părților aflate în coproprietate;
  11. persoanele care vor locui împreună cu titularul contractului;
  12. alte clauze convenite între părți.

Anunturi sugerate

 

Ce prevederi din contractul de închiriere sunt ilegale, deci nule

Conform aceleiași legi a locuinței, dar și prevederilor din Codul civil, sunt câteva mențiuni pe care practica le arată frecvent, dar care sunt ilegale și deci nule. Chiar dacă chiriașul consimte să semneze contractul cu astfel de prevederi în el. De exemplu:

- o clauză care obligă chiriașul să recunoască sau să plătească în avans proprietarului orice sumă cu titlu de reparație în sarcina proprietarului (clasica garanție);

- o prevedere prin care se stabilește responsabilitatea colectivă a chiriașilor în caz de degradare a elementelor de construcții și a instalațiilor, a obiectelor și dotărilor aferente spațiilor comune;

- o clauză care le impune chiriașilor să facă asigurări de daune;

- prevederi care exonerează proprietarul de obligațiile ce îi revin potrivit prevederilor legale;

 

Anunturi sugerate
...
460 €
Bucuresti
...
500 €
Bucuresti
...
850 €
Bucuresti

Celebra garanție, care într-o perioadă era considerată ilegală, s-a împământenit și „legalizat” între timp. Practica juridică și fiscală actuală o tratează ca o clauză contractuală obișnuită și legală, întemeiată pe Codul civil (art. 1777), adică o sumă echivalentă cu chiria pe una până la cel mult trei luni, care nu reprezintă o plată în avans, ci o garanție pentru eventuale pagube produse din vina chiriașului, returnabilă la finalul contractului. Interdicțiile din Legea 114/1996 vizează mai degrabă abuzurile specifice acelei legi, nu garanția ca instituție.

Asociația Profesională a Agenților Imobiliari din România (APAIR) are de asemenea un set de recomandări atât pentru chiriași, cât și pentru proprietari, la încheierea unui contract de închiriere.

 

undefined

Recomandări pentru chiriași

  1.   Verificați identitatea proprietarului

Fie cereți contractul de proprietate, un extras de carte funciară și chiar un certificat fiscal, fie – în cazul în care nu discutați direct cu proprietarul, ci cu un mandatar – cereți documentul care îl împuternicește pe acesta să închirieze casa. De asemenea, e bine ca dacă pe contractul de proprietate figurează și soțul/soția proprietarului, să-și dea și acesta/aceasta consimțământul scris la închiriere.

  1. Penalitățile pentru neplata chiriei

După ce le stabiliți, aveți grijă ce semnați, pentru că de cele mai multe ori penalitățile sunt stabilite pe zi de întârziere, nu pe lună (de la 0,1 până la 3%) și e posibil ca sumele adunate să fie cam mari, dacă nu citiți bine ce ați semnat.

  1. Atenție la garanție

După cum am explicat mai sus, garanția nu mai e considerată o practică abuzivă, însă chiriașul trebuie să insiste să prevadă clar în contact în ce condiții și la ce termene primește garanția/chiriile anticipate înapoi.

Anunturi sugerate

  1. Care este destinația imobilului

În cazul închirierilor pentru activități comerciale, e bine ca viitorul chiriaș să verifice dacă în respectivul imobil este permisă activitatea respectivă. De regulă în apartamentele de bloc se mai pot opune și asociațiile de proprietari sau există chiar activități economice expres interzise de lege în imobilele de locuințe.

  1. Majorarea chiriei

Potrivit legislației, proprietarul nu poate majora chiria fără încheierea unor acte adiționale la contract. Adică nu merge să vă zică doar: „vezi că de luna viitoare vreau mai mult, că uite ce s-a scumpit viața!”. În lipsa unor înțelegeri scrise, chiriașul nu e obligat să plătească o chirie mai mare, și nici nu poate fi nici evacuat din cauza asta. Ba chiar îl poate da în judecată pe proprietar pentru așa ceva.

  1. Cine ce plătește în casă

Chiriașul are obligația de a menține locuința într-o stare bună, așa cum a primit-o. Dar și proprietarul trebuie să i-o ofere într-o stare corespunzătoare. Pentru asta, proprietarul ar trebui să achite reparațiile necesare pentru menținerea funcționalității locuinței, precum și alte investiții necesare. Dacă proprietarul refuză să se achite de această datorie, chiriașul poate suporta cheltuielile, urmând să-și recupereze banii din chirie.

Nu intră aici bunurile din locuință, care se strică din vina chiriașului. Pe acestea chiriașul ar trebui să le repare. De asemenea nu pot fi recuperate din chirie cheltuielile făcute de chiriaș pentru diverse modificări făcute în locuință, fără acordul proprietarului, chiar dacă el, chiriașul, are impresia că prin aceste investiții aduce îmbunătățiri casei.

 

undefined

Sfaturi pentru proprietarii de case

  1. Stabiliți identitatea chiriașului

E bine să cereți și să păstrați pe toată durata contractului o copie după actul de identitate al chiriașului/chiriașilor. Vă ajută în cazul unei evacuări, dacă trebuie să mergeți în instanță, dar nu numai.

  1. Puneți clar în contract condițiile în care îl puteți evacua

Conform legii, evacuarea se poate face numai pe baza unei hotărâri judecătorești, chiar și atunci când chiriașul nu a plătit chiria sau utilitățile. De aceea e bine ca toate aceste motive să fie prevăzute și în contract, merge mai ușor și în instanță dacă contractul e făcut legal.

Anunturi sugerate

  1. Nu treceți utilitățile pe numele chiriașului

În epoca în care practic toate utilitățile, inclusiv întreținerea la bloc, se pot plăti online, este recomandat ca utilitățile să rămână în sarcina proprietarului. Vă asigură și un control asupra facturilor achitate la zi și vă scutește de neplăcerea de a constata, la finalul închirierii, că ați rămas cu o gaură la lumină de câteva mii de lei.

  1. Negociați clar termenii rezilierii contractului

Specialiștii în drept recomandă ca în contract preavizul să poată veni din partea ambelor părţi, atât proprietari, cât și chiriași, pentru a scuti de neplăceri fiecare parte. De asemenea e bine ca atunci când există mai mulți chiriași, să fie trecuți toți pe contract, pentru că în cazul unor eventuale probleme, trebuie să răspundă toți pentru ele.

  1.  Înscrieți contractul de închiriere la Administrația Financiară

Chiar dacă mulți preferă să eludeze taxele și impozitele, încheind contracte „la negru”, e bine de știut că un contract legal și oficial vă poate ajuta în cazul în care ajungeți în situație neplăcută de a apela la justiție pentru evacuarea unor chiriași cu care nu vă mai înțelegeți.

Conform Codului civil, proprietarul trebuie să notifice în scris chiriașul, printr-un executor judecătoresc, punându-i în vedere ca în termen de cel mult 30 de zile să elibereze imobilul. Dacă chiriașul nu se conformează, proprietarul trebuie să meargă în instanță și să ceară evacuarea chiriașului. Aici îi va fi foarte util acel contract legal încheiat și declarat la Fisc. 

Atenție, s-a schimbat procedura de înregistrare la ANAF a contractului de închiriere:

  • Se face prin declarația/formularul C168 („Cerere de înregistrare a contractelor de locațiune”), online prin SPV sau la ghișeu, în același termen de 30 de zile de la încheiere și, la fel, în 30 de zile de la orice modificare sau încetare a contractului;
  • Din 2025 (prin OUG 128/2024), dacă locuința e deținută de mai mulți proprietari, trebuie desemnat unul singur care are obligația să depună C168.

Așa că, deschideți bine ochii și urmați toate procedurile legale înainte de a închiria, ca să fiți cât de cât acoperiți și liniștiți după. Așa e în viață, ca să le ceri celorlalți să fie corecți, trebuie să fii tu primul care joacă cinstit ;) 

25.759 vizualizari Autor D.B. 17.08.2021 Actualizat la 30.07.2026
Distribuie articolul
Reproducerea partiala sau integrala a informatiilor sau imaginilor prezentate in acest articol, fara acordul scris al SC Anuntul Telefonic SRL, constituie incalcarea drepturilor de autor detinute de SC Anuntul Telefonic SRL, urmand a se raspunde pentru daunele provocate conform legilor romanesti aflate in vigoare.
Articole recomandate
Cum se calculează TVA la cumpărarea unui apartament nou, înainte și după 1 august 2025

Patru condiții esențiale pentru a mai beneficia de TVA 9% la unele apartamente; Cu cât se scumpesc apartamentele...

30.07.2026 Imobiliare 11.013
Merită să investești în garsoniere de închiriat în orașele universitare?

Garsonieră sau apartament, ce merge mai bine la studenți; Cât de rentabilă mai e piața închirierilor...

20.07.2026 Imobiliare 830
Piața imobiliară în prima jumătate a anului 2026

Bucureștiul rămâne motorul pieței, dar cumpărătorii sunt tot prudenți; Numărul tranzacțiilor se menține...

02.07.2026 Imobiliare 973