Dr. Rares Ignat - Cabinet psihologic Bucuresti

Anxietatea si depresia

...
Impactul depresiei postpartum asupra copilului

Stim ca de multe ori ingrijirea nounascutului poate fi o sarcina foarte dificila. Din pacate simptomele depresiei de dupa nastere, asa numita depresie postpartum, pot sa accentueze in mod considerabil gradul de dificultate si disconfort din aceasta perioada. Nu rareori depresia postpartum poate avea un impact semnificativ si in dezvoltarea fizica si emotionala a copilului

Cel mai amplu studiu de evaluare a depresiei din preajma sarcinii (perinatala), a inclus peste 10 000 de femei ce au nascut un copil. 14% (1400) dintre femeile evaluate au fost diagnosticate ca suferind de depresie. Peste doua treimi din mame aveau si simptome de anxietate (neliniste).

De la minimizare trairilor, la exagerarea lor

Cercetarea a mai aratat ca marea majoritate a femeilor cu depresie perinatala nu au fost identificate sau tratate la timp.  Asta si pentru ca, mamele ce prezinta simptome de depresie par initial sa-si minimizeze propriiile reactii emotionale.  Ignorarea cu buna stiinta a simptomelor depresiei duce adesea la deteriorarea suferintei mamei si apoi la o exagerare a raspunsurilor emotionale, ce adesea implica intreaga familie.

In primele luni de viata, copiii sunt adesea necooperanti, impredictibili. Solicita un nivel deosebit al atentiei celor din jur. Cand la aceste nevoi sporite de atentie se adauga si impactul crescand al simptomelor depresiei, nu e chiar de mirare ca mamele reactioneaza initial cu o scadere a reactivitatii la nevoile bebelusului. Mamele incearca initial sa se protejeze psihic, atat prin minimizarea si ignorarea propriilor probleme, cat si printr-o reactivitate mai redusa la nevoile celui mic. Insa aceasta asa-zisa protectie nu e una stabila. In momentul in care reactiile celui mic depasesc un anumit ‚prag al neplacerii’, se declanseaza adesea o hiper-reactie negativa. Aceasta reactivitate emotionala sporita e insotita adesea si de reducerea abilitatii mamei de a recunoaste impactul propriilor reactii asupra copilului.

Simptomele depresiei din preajma nasterii

Cateva dintre simptomele de depresie ce apar in preajma sarcinii sunt: oboseala si tristetea coplesitoare, iritabilitatea accentuata, dificultatea de concentrare sau de a lua decizii, furia sau senzatia de inutilitate si vinovatie, schimbari semnificative ale starii de spirit, dificultate in stabilirea legaturii cu bebelusul, inclusiv agresivitate indreptata impotriva propriei persoane sau a bebelusului.

Daca te recunosti in aceste simptome e bine sa stii ca depresia de dupa nastere, depresia postanatala, nu este normala. Asa ca daca nu simti dorinta de a te juca cu bebelusul, de a-i oferi afectiune si atentie, daca iti spui mereu ca esti o ‘mama mai rea decat altele’ atunci e posibil sa treci printr-o depresie.

La fel ca in majoritatea bolilor, aproape niciodata depresia nu trece fara un tratament, asa ca e important sa soliciti din timp sprijinul unui specialist pentru a depasi acest obstacol.

Citeste aici despre pregatirea relatiei de cuplu pentru noul membru al familiei

...
O abordare psihologica echilibrata

O abordare psihologica echilibrata

cu focus atat pe interactiunile cu cei din jur cat si pe individualitate

Unii psihoterapeuti sunt mai orientati catre zona de emotii, catre starea de spirit, altii catre ganduri sau catre comportamente. Unele psihoterapii sunt mai orientate catre individ. Altele catre psihologia sociala si catre modul in care persoana interactioneaza cu mediul inconjurator. Unele psihoterapii sunt mai orientate catre trecut, catre ceea ce s-a intamplat in perioada timpurie a vietii. Alte terapii sunt mai degraba ancorate in prezent.

Ca psihoterapeut de orientare sistemica, prefer o abordare psihologica echilibrata, care urmareste atat interactiunile cu cei din jur cat si trasaturile de personalitate individuale, ca element cheie in felul in care sunt abordate relatiile umane. Incurajez persoana sa-si caut initial rezolvarile in prezent, dar nu ezit sa explorez rolul evenimentelor timpurii in generarea circumstantelor actuale. In cabinetul psihologic, caut echilibrul si in felul in care abordez relatia ganduri-emotii-comportamente.

Stapanind mai bine anxietatea poti sa progresezi

Teama nu poate fi eliminata din viata noastra si nici nu ar fi benefic pentru noi. E sentimentul ce ne fereste de multe aspecte ce ne pot face cu adevarat rau. E insa bine sa stim sa o temperam, sa o utilizam mai bine, pentru ca forma benefica a curajului nu e altceva decat o teama invinsa, tinuta sub control. Utilizand mai bine temerile noastre putem sa progresam, sa ne dezvoltam abilitatile.

Fobia sociala, anxietatea sociala, sau teama de a interactiona cu persoanele din mediul inconjurator, poate imbraca diverse forme. Teama de a vorbi in public poate fi una din aceste nelinisti. Uneori anxietatea sociala nu te opreste sa accepti sa vorbesti in public, insa iti blocheaza multe dintre abilitatile personale, care functioneaza altfel atunci cand esti intr-un ’mediu sigur’. Alteori, aceasta teama te face sa eviti orice discurs public, fiind o temere invalidanta, ce poate sa-ti rapeasca multe beneficii.

Limitele anxietatii sunt inauntrul tau

Anxietatea poate sa-ti limiteze atat relatiile cu cei din jur, cat si cele cu propria persoana. Temerile te pot face uneori sa nu fii capabil sa recunosti, sau sa exprimi cu adevarat, propriile sentimente fata de cei dragi. Nelinistile si apararile tale te pot face sa recunosti cu dificultate rolul propriilor emotii asupra actiunilor tale de zi cu zi.

Sesiunile de psihoterapie pot sa te sprijine in primii tai pasi in a invata sa traiesti cu temerile tale…te pot invata ca  « nu e nimic inafara ta care sa te faca mai bun, mai puternic, mai bogat, mai rapid sau mai destept…totul exista doar inauntrul tau»… acolo e bine sa cauti, dupa cum spune si Miyamoto Mushahi.

...
Anxietatea si depresia

Majoritatea oamenilor trec prin perioade de ingrijorare / anxietate sau prin perioade de tristete / depresie, de dezamagire semnificativa. Am putea spune ca tristetea si nelinistea fac parte din natura umana. E insa doar partial adevarat. Atunci cand depresia sau anxietatea ‘pun stapanire’ pe programul zilnic al persoanei respective, cand impiedica persoana sa realizeze activitati ce odinioara ii faceau placere, nu mai fac parte din uzual, indiferent de cat de mari ar fi obstacolele cotidiene. E momentul sa fie consultat un specialist in sanatate mintala.

Psihoterapeutul e unul dintre specialistii in sanatate mintala ce te sprijina sa depasesti obstacolele depresiei si anxietatii. Exista mai multe forme de psihoterapie, insa cele mai eficace incearca sa inteleaga cum sunt interconectate emotiile noastre, cu gandurile si comportamentele, constiente sau subconstiente.