Centrul Medical Prof. Dr. Lascar Ioan-Bucuresti
IMPOTENTA SEXUALA MASCULINA

Chirurgia plastica se implica eficient in tratamentul disfunctiilor sexuale majore, respectiv in impotenta sexuala definitiva dar si in tratamentul deficientelor morfologice sexuale, anume insuficienta dezvoltare aferenta a penisului. In cazul impotentei sexuale definitive, chirurgia plastica permite recuperarea cu mijloace de substitutie a erectiei corpilor cavernosi, facand posibila desfasurarea unui act sexual inscris in parametri normali - ba chiar cu posibilitatea de a atinge performante net superioare functiei normale. Mai precis, tratamentul chirurgical presupune instalarea unor implante (proteze), in prezent extrem de performante, in interiorul corpilor cavernosi, inlocuindu-se astfel structura anatomica specifica a acestora.