Asiguratorul, asigura echipamentul electronic pentru pagube materiale si, in functie de optiunea Asiguratului, pentru pierderi de date si suporturi de date, si cheltuieli suplimentare de operare. Asigurarea pierderilor de date si suporturi de date si/sau a cheltuielilor suplimentare de operare se poate face numai daca echipamentul electronic este asigurat pentru pagube materiale.
INTERCAM Broker d'Assurance
Asigurare electronice
Polita de asigurare a echipamentului electronic se incheie pe baza cererii scrise a Asiguratului facuta prin completarea cererii-chestionar care, impreuna cu Specificatia cu echipamentul asigurat si clauze, constituie parte integranta din polita. Polita de asigurare se incheie pentru o durata de un an. La cererea Asiguratului, polita se poate incheia si pe o perioada mai mica, dar minimum pentru o luna (orice luna inceputa se considera luna intreaga).
Polita de asigurare este valabila numai in interiorul locatiei asigurate mentionate in polita. Locatia asigurata reprezinta adresa la care se gasesc obiectele asigurate. Acoperirea este valabila si in cazul in care obiectele asigurate sunt mutate sau transportate in interiorul locatiei asigurate.
Sumele asigurate specificate in polita pe sectiuni reprezinta valorile echipamentelor asigurate, costurile de refacere a datelor si valorile de inlocuire a programelor si suporturilor de date si cheltuielile suplimentare pentru mentinerea activitatii.