Favorit Dental Clinic - cabinet stomatologic -Bucuresti

Pedodontie (Tratamente pentru Copii)

Pedodonția este ramura stomatologiei care se ocupă cu tratamentele dentare la copii. Această categorie specială de pacienți are cerințele ei specifice, un rol deosebit de important jucându-l abilitatea medicului de a se împrieteni cu copilul și de a-l face să suporte consultațiile și tratamentele cu cât mai puțină durere, nu atât fizică cât mai ales psihologică.

La Favorit Dental Clinic copiii au tratament special și se bucură de atenție deosebită și grijă aproape ieșită din comun. Iubim copiii și am învățat să vorbim, să ne apropiem și să ne jucăm cu ei pentru ca experiența de la dentist să pară, dacă nu un joc, măcar o mare aventură din care ei ies victorioși.

Oferim toată gama de tratamente care îi vizează pe copii, chiar și pe cei de vârste foarte fragede. În plus, sistemul nostru de radiologie este cel mai potrivit, atunci când o radiografie este neapărat necesară, pentru că reduce la minim cantitatea de radiații emisă.

Copiii primesc toată atenția noastră, însă cea mai bună echipă o facem împreună cu părinții informați.

Iată mai jos câteva aspecte pe care părinții trebuie să le cunoască în legătură cu sarcina, alăptarea și creșterea copilului, pentru ca acesta să poată beneficia de o dantură cât mai sănătoasă.

Dantura trebuie ingrijită încă de la început

Astfel, încă din viața intrauterina trebuie acordată atenție alimentației și igienei. O alimentație sănătoasă în timpul sarcinii, bogată în alimente proaspete și cât mai naturale, cu un conținut adecvat de calciu, vitamina D, fosfor și proteine este deosebit de importantă pentru sănătatea copilului și în mod particular pentru dantura cu care va fi înzestrat.

Încă din luna a II-a de sarcină încep să se se formeze gura, gingiile și mugurii dentari ai bebelușului. Este indicat ca gingiile bebelușului să fie masate ușor încă de la apariția primului dinte. Aceasta ajută următorilor dinți să erupă mai ușor. După vârsta de 2 ani copilul trebuie învățat treptat să își facă singur periajul.

Periajul eficient pentru copii, periuțe de dinți pentru copii 

Cea mai eficientă metodă de periaj este periajul vertical, atât pentru copii cât și pentru adulți. Periați-vă împreună cu copilul dumneavoastră pentru ca acesta să deprindă tehnica periajului. Prin periajul dinților și folosirea unei periuțe interdentare, ajutați la activarea circulației parodontale. Mișcările trebuie făcute de sus în jos pentru arcada superioară și de jos în sus pentru dinții de pe arcada inferioară.

 

Periajul la copii se face cu periuțe special adaptate fiecarei vârste. Cumpărați pastă de dinți adaptată vârstei copilului dumneavoastră, astfel încât cantitatea de fluor înghițită să fie minimă. Primele vizite la medicul stomatolog trebuie să fie făcute încă de la vârsta de 3 ani, pentru familiarizarea cu medicul și cabinetul. După apariția dinților de lapte, în jurul vârstei de 4 ani, este indicat să efectuați consultații regulate în vederea prevenirii cariilor.

Consultațiile la copii sunt de obicei mai scurte și mai numeroase.

La prima ședință, dacă nu vă prezentați cu o urgență, micuțul se va familiariza cu medicul, cu cabinetul și cu scaunul dentar. I se va explica că scaunul este un fel de nava spațială, iar piesele sunt avioane, bondărei și alte elemente distractive pentru el. Gelul pentru anestezie topică (badijonaj gingival) are culoare, gust și miros plăcut pentru a fi atractiv pentru copii.

Spre deosebire de adulți, la copii cariile ajung mult mai repede să afecteze pulpa dentară deci nu trebuie ca dintele să aibă o mare lipsă de  substanță pentru ca leziunea să fi ajuns la nerv sau chiar să apară abcesul. Dacă dinții de lapte se pierd prea repede, cei definitivi  pot crește înghesuiți. Suptul degetului și al suzetei reprezintă preocupări de bază ale copilașului în primele luni de viață. Reflexul suptului apare încă din viața intrauterină și se perfecționează după naștere, ajutându-l pe copil să se hrănească. Suptul degetului este un act reflex cu valoare emoțională pozitivă, de calmare și satisfacție. Bebelușii sug atunci când sunt obosiți , supărați sau plictisiți. Suptul suzetei sau al degetului le reglează bătăile inimii și ritmul respirației, ceea ce le aduce liniștea de care au nevoie. În mod natural majoritatea copiilor se opresc din suptul degetului între 2 și 4 ani. Dacă acest obicei continuă și după vârsta de 4 ani se recomandă ajutorul medicului, deoarece apar dinții permanenți a căror creștere ar putea fi astfel afectată. Vă așteptăm oricând cu cel mic în cabinetul nostru. I-am pregătit o călătorie ca în povești în care dinții lui vor deveni magici și sănătoși.

Ne puteți suna la 0722.367.642 și vom face tot posibilul să vă programăm la cea mai convenabilă oră pentru dumneavoastră și cel mic.

Galerie foto
  • ...