Știai că nu orice zi trebuie să fie productivă?

Sunt dimineți în care copilul se trezește înaintea ta și nu te mai deranjează: doar întredeschizi un ochi, îl auzi cum merge tiptil prin casă, cum trage după el plușul preferat și se urcă pe canapea de parcă are o misiune importantă.

Nu e nimic urgent. Nu trebuie să te ridici imediat. Îți mai iei cinci minute sub pilotă, așa, de drag.

E liniște. Poate prea liniște, și atunci știi că ori se joacă frumos, ori tocmai varsă ceva prin bucătărie, dar nu te grăbești pentru că e una dintre diminețile alea rare în care nu te obligă nimeni să fii eficientă, ci doar prezentă.

Îți întinzi mâna, apuci telefonul, dar te răzgândești: n-ai chef de scroll azi. Te ridici ușor, iei primul tricou de pe scaun, treci prin hol și vezi cum cel mic stă cu genunchii la piept, îmbrăcat în pijamaua lui cu dinozauri. E încă moale, cu părul ciufulit și ochii ușor umflați și-ți vine să-l strângi de zece ori la rând.

E ceva în aceste pijamale copii care îți amintește că lucrurile pot fi simple. Bumbacul ăla moale, desenele amuzante, pantalonii puțin prea scurți după ultima creștere bruscă, iar toate astea spun: „e bine așa cum e”. Nici nu contează că bluza nu mai are elastic la mâneci sau că nu face parte din „setul” inițial. Se poartă până când iese copilul din ea, la propriu.

Confortul nu e un moft

Mai târziu, după ce copilul a trecut prin toate colțurile casei și a scos toate cutiile cu jucării, vine momentul în care vrei cinci minute doar pentru tine. Poate pui o muzică în surdină sau poate doar deschizi geamul. Te schimbi din hainele de dormit, dar nu alegi nimic complicat. Doar un trening catifea dama, care pare că a fost inventat exact pentru genul ăsta de dimineți lente.

Nu e glamour, nici sportiv, ci e ceva între: moale, comod și fără să te strângă nicăieri. Îl porți când vrei să fii tu fără efort. Când n-ai chef să te „aranjezi”, dar nici nu vrei să porți pantalonii de casă care deja ar trebui schimbați.

Și ce dacă e luni? Nu pleci nicăieri, nu vine nimeni. E ziua ta și a copilului. E despre casă, despre joacă, despre pâine prăjită cu unt și povești citite de trei ori la rând pentru că „mami, iar”. Îl ții în brațe și simți cum i se lipesc picioarele calde de tine, și parcă timpul se dilată un pic.

Sunt zile care curg altfel, fără planuri fixe, fără program. Și e în regulă. N-ai gătit „ca lumea”? Nu contează. Ați mâncat amândoi paste cu unt și ați văzut același episod din desene de două ori: e parte din viață. Parte din ritmul ăsta pe care nu-l găsești în nicio agendă, dar care e al vostru.

La prânz, când copilul adoarme puțin cu capul pe tine, în pijamaua lui cu mâneca răsucită, nu mai vrei nimic altceva. Nici liniște completă, nici agitație. Doar să stai așa și să te topești puțin în momentul ăla.

Și da, poate tu încă porți treningul din catifea de dimineață. Nu pentru că „n-ai apucat” să te schimbi, ci pentru că ți-e bine în el. Îți dă spațiu. Nu cere nimic de la tine. La fel ca ziua asta.

Când casa devine refugiu

Seara vine încet, cu miros de somn și pături trase la ochi. Pijamaua copilului e deja murdară de la cină, dar încă merge o noapte cu ea. Îl speli, îl ștergi, îi dai apă și-i pui plușul în brațe. Totul e parte dintr-un ritual care nu pare special, dar care înseamnă tot.

Și tu? Poate îți speli fața cu apă rece, te tragi într-un colț de canapea, tot în treningul moale, și te uiți pe pereți. Nu te gândești la nimic mare. Poate doar că azi a fost bine. Fără ca nimic să iasă din comun. Doar pentru că ai fost acolo, lângă el, ângă tine.

Uneori, cele mai liniștite seri vin după cele mai simple zile. N-ai bifat nimic spectaculos, n-ai făcut ordine în dulapul ăla de care tot zici că te ocupi „când ai timp”, dar ai fost acolo. Ai ascultat. Ai râs puțin. Ai stat.

Copilul a adormit și te uiți la el cum respiră. Pijamaua i s-a ridicat pe burtică, are un genunchi scos de sub pătură și părul ud pe la ceafă. Îl tot crește somnul, parcă. În fiecare noapte se mai face un pic mai mare, chiar dacă tu nu observi pe moment.

Te întinzi și tu, îți lași capul pe pernă, încă în treningul tău preferat. Nu simți nevoia să-l schimbi cu nimic. Ți-e bine în el.

Și poate că nu ți-a zis nimeni azi că faci destul. Dar ai făcut. Ai fost acolo, ai iubit, ai avut răbdare. Și-ntr-o lume în care toți aleargă, tu ai stat. Și asta înseamnă ceva. Mai ales pentru el. Mai ales pentru tine.