5 oferte de muncă unde iei salariu peste 6.000 de lei în mână
Pe Anuntul.ro puteți găsi zilnic joburi unde, pe lângă beneficii foarte bune, se oferă salarii care depășesc media pe țară.
Vă prezentăm câteva oferte de muncă actuale cu salarii peste 6.000 de lei net atât pentru lucrul în vânzări sau cu copiii mici, cât și pentru domeniul auto sau HoReCa.
1. Bucătar: 6.000 Lei
Un hotel din Delta Dunării cu restaurant a la carte angajează bucătar. Jobul este unul sezonier, din aprilie până în octombrie, când pleacă pelicanii în țările calde :). Pe lângă salariul de 6.000 de lei, se oferă cazare și masă.
2. Consilier vânzări: 1.400 euro
Envogue Residence angajează consilier vânzări pentru ansamblul în dezvoltare de pe Bulevardul Iuliu Maniu. Pentru că e vorba de lucrul cu oamenii, sunt necesare abilități de comunicare, de lucru în echipă și o atitudine pozitivă. Avantaj la angajare au cei care au mai lucrat până acum în același domeniu. Postul presupune asistarea clienților de-a lungul întregului proces de vânzare a imobilelor. În funcție de rezultate, câștigul lunar net ajunge la 1.400 de euro net (adică 7.000 de lei). Beneficiile extra nu sunt nici ele de neglijat: abonament pentru servicii medicale, traininguri de dezvoltare profesională, birou și scaun ergonomic, cafea, ceai și gustări plus telefon și laptop de serviciu.
3. Bonă: 7.000 Lei
Se caută o doamnă nefumătoare, care să fi avut experiență cu nou-născuții, pentru a îngriji bebelușa unei familie din Dobroiești. Programul va fi intern, cu 2 weekenduri libere pe lună. Salariul este 7.000 de lei, iar doamna va avea propria cameră cu baie.
4. Manager Achiziții cereale: 7.000 Lei
Este nevoie de o persoană care să le „aibă" cu cerealele și să dețină un portofoliu de clienți. Pentru începători, salariul este de 3.000 de lei + decontarea combustibilului (că și ăla costă destul). Pentru „veterani", salariul este de 5.000 de lei plus comision la fiecare tonă de cereale achiziționată de la fermieri. Sau 7000 de lei salariul fix cu condiția să se atingă targetul lunar. Munca se poate începe chiar din aprilie.
5. Mecanic și electrician auto: 2.500 euro
Câștiguri ca-n Germania la un service din Corbeanca, căci e nevoie de meseriași în domeniul auto ca de aer. Angajatorul oferă un salariu de la 1.500 la 2.500 de euro în funcție de performanță, cu plata la săptămână. Beneficii extra: abonament medical, abonament la sala de sport plus tichtete de masă și vacanță.
Salarii bunicele mai găsiți pe Anuntul.ro și în domeniile construcții, transport, producție sau în anunțurile de angajare bone.
Dacă aveți abilitățile necesare pentru unul dintre joburile de mai sus, contactați angajatorii și trimiteți-le CV-ul vostru (vedeți aici cum trebuie să arate un CV care să atragă atenția recrutorilor). Dacă nu le aveți, folosiți-vă timpul liber pentru a învăța o meserie bine plătită. Noi vă recomandăm cursurile de calificare.
Nu uitați, cu cât abilitățile voastre sunt mai avansate, cu atât vă cresc șansele de a câștiga mai mulți bani.
4.305 vizualizari Autor Raluca Cincu 14.03.2023