Ce înseamnă rezidența fiscală, cum o schimbi și ce presupune

Ce este rezidența fiscală; Cum schimbi rezidența fiscală în altă țară; Diferențele fiscale dintre țările UE și non UE; Documente necesare și amenzi pentru neconformare

Acum că tot ne-am speriat de rezultatele propriilor alegeri și unii dau buzna la pașapoarte, să vorbim și de cealaltă chestiune birocratică de care ai nevoie ca cetățean mutat în altă țară: rezidența fiscală.

A nu se confunda cu rezidența de ședere propriu-zisă, care nu rezolvă decât partea birocratică a domiciliului.

Rezidența fiscală determină în care dintre state plătești impozite pentru veniturile tale: în cel în care stai sau în cel din care le obții, presupunând că te-ai mutat, dar ai mai rămas agățat cu niscai job-uri prin țara natală. Statul de rezidență are dreptul să îți impoziteze veniturile din toate sursele, nu doar cele obținute local, pe principiul „venitului mondial”, cum se numește el în legislația fiscală.

Care e diferența dintre rezidența fiscală și rezidența de ședere:

Deși par similare și mulți cred că odată obținută rezidența de ședere e rezolvată automat și aia fiscală, în realitate nu e așa. Rezidența fiscală și rezidența de ședere (sau domiciliul) nu sunt același lucru și pot duce la confuzii importante. Plus pierderi de bani.

Exemplu concret:

Poți locui legal în Franța (cu rezidență de ședere), dar să fii considerat rezident fiscal în România, dacă nu ai anunțat ANAF că ai plecat, și continui să ai „centrul intereselor economice” în România. Adică acolo lucrezi sau de acolo câștigi bani. Invers, poți fi rezident fiscal în Franța dacă îți desfășori acolo activitatea principală și locuiești acolo mai mult de 183 zile calendaristice din 12 luni consecutive, chiar dacă ai și o locuință în România și continui să mai ai și venituri de acolo.

De aceea este important, pentru a evita dubla impozitare sau neclarități generate de statutul ambiguu, trebuie să clarifici ambele tipuri de rezidență, iar schimbarea rezidenței fiscale necesită demersuri bircocratice, nu este automată în niciun stat.

Când ești rezident fiscal în România?

Conform Codului Fiscal (articolele 7 și 230), o persoană este considerată rezident fiscal în România dacă:

• Are domiciliul în România (conform buletinului);
• Se află în România mai mult de 183 de zile calendaristice în 12 luni consecutive;
• Are centrul intereselor vitale (familie, proprietăți, conturi, sursa principală de venit) în România.

Deci, chiar dacă locuiești temporar în altă țară, poți rămâne rezident fiscal în România, dacă păstrezi domiciliul și legături economice aici.

Cum schimbi rezidența fiscală în altă țară din UE

Dacă te muți în alt stat din UE și vrei să fii impozitat acolo, deci să ai și beneficii de pe urma impozitelor tale, cum ar fi asigurări de sănătate, pensie, șomaj, trebuie să declari ieșirea din rezidența fiscală românească.

Pașii de urmat sunt următorii:

1. Completezi și depui „Chestionarul pentru stabilirea rezidenței fiscale” (click pe link sau mergi pe site-ul ANAF dacă nu ne crezi)

• Se depune la ANAF cu 30 de zile înainte de a părăsi România – asta dacă știi că urmează să pleci definitiv sau pentru cel puțin alea 183 de zile;
• Trebuie incluse în chestionar informații despre noua țară de rezidență, sursa veniturilor, dacă sunt, și scopul mutării;

2. În cazul în care le ai și mai ales dacă ți le cere ANAF, mai poți să anexezi următoarele documente justificative la chestionar:

• Contract de închiriere sau proprietate în noua țară;
• Certificat de rezidență fiscală emis de administrația fiscală din noul stat;
• Copii după pașaport, pașapoarte de muncă, acte de identitate

*Totuși, ca de obicei și în acest caz legiuitorul român dă dovadă de stupiditate, pentru că pe de-o parte îți cere să completezi și să depui chestionarul de stabilire a rezidenței fiscale cu 30 de zile ÎNAINTE de a pleca din țară, însă în chestionar îți cere documente și informații pe care nu le poți obține decât după un timp din țara în care pleci, cum ar fi: certificatul de rezidență fiscală acolo, acte care demonstrează domiciliul etc. prin urmare nu-ți rămâne decât să încalci legea și să depui chestionarul la un anumit moment, DUPĂ ce ai plecat, și ai reușit să aduni actele necesare pe acolo.

3. Dacă toate sunt în teorie bune și complete, ANAF îți evaluează cererea și:

• Confirmă ieșirea din rezidența fiscală românească;
• Îți poate cere documente suplimentare (ce surpriză!);
• Eliberează o decizie de schimbare a rezidenței fiscale;

Exemplu concret: Muncă în Franța, domiciliu în România

Andrei este un cetățean român care s-a mutat în Franța cu un contract de muncă pe durată nedeterminată. Are încă domiciliul în România și obține venituri din chirii în România, unde și-a închiriat garsoniera în care stătea.

Ce trebuie să facă Andrei:

• Depune chestionarul de ieșire din rezidența fiscală la ANAF;
• Atașează contractul de muncă, dovada locuinței în Franța (dacă o găsește așa repede, cel mai probabil îi va lua câteva luni bune) și certificatul de rezidență fiscală francez (pe care, de asemenea îl va primi după ceva timp, că nici Franța nu e recunoscută pentru eficiența ei birocratică);
• Solicită ANAF aplicarea convenției de evitare a dublei impuneri (România–Franța)
• ANAF confirmă că Andrei nu mai este rezident fiscal în România, că va plăti taxe în Franța, dar anumite venituri din România (de exemplu cele din chirie) pot rămâne impozitate în România. Fapt pentru care Andrei va trebui să depună în continuare declarația de venit pentru acea chirie și să plătească impozitul în România. Ba e posibil chiar să plătească și o diferență în Franța, căci impozitele pe chirii în Franța sunt mai mari decât în România.

Ce este certificatul de rezidență fiscală?

Este un document emis de administrația fiscală din statul în care ești rezident fiscal. Este esențial pentru a:

• Evita dubla impunere – adică să plătești impozit în ambele țări pentru același venit;
• Dovedi la ANAF că ai rezidență fiscală în alt stat, iar ANAF să te scoată din evidența lui;

Convenții de evitare a dublei impuneri

România are acorduri semnate cu majoritatea statelor UE și multe țări non-UE. Aceste convenții stabilesc:

• Care stat are dreptul să impoziteze un venit (salariu, dividende, chirii etc.);
• Cum se evită dubla impunere;
• Ce documente trebuie prezentate pentru aplicarea convenției;

Dacă nu notifici ANAF că ai plecat din țară, vei continua să fii considerat rezident fiscal în România și să fii impozitat pentru veniturile globale — chiar dacă locuiești în altă țară, iar asta poate duce la:

• Impozit dublu
• Amenzi sau dobânzi de întârziere
• Neeligibilitate pentru beneficii fiscale din convențiile internaționale

Rezidența fiscală în afara Uniunii Europene (UK, SUA, Dubai, Elveția, etc.)

Schimbarea rezidenței fiscale într-o țară din afara UE implică reguli mai stricte, dar și posibile avantaje fiscale — în funcție de statul în care ai norocul să nimerești. Condițiile pentru stabilirea rezidenței fiscale rămân în general aceleași – minim 183 de zile calendaristice de ședere în respectiva țară, dar legislația diferă.

Iată câteva exemple mai cunoscute:

Regatul Unit (UK)

• Ești considerat rezident fiscal în UK dacă stai peste 183 de zile/an sau dacă îndeplinești criteriile testului SRT (Statutory Residence Test);
• Aici există un sistem progresiv de impozitare (20%, 40%, 45%) în funcție de plafoane de venit;
• România are convenție de evitare a dublei impuneri cu UK și se poate aplica „remittance basis”, adică veniturile externe nu se impozitează în UK dacă nu sunt transferate acolo, ceea ce e un pic mai complex de explicat, de aceea e recomandat să lucrezi cu un contabil specializat dacă ai venituri externe;

Statele Unite

• Ești considerat rezident fiscal dacă deții Green Card și/sau îndeplinești Substantial Presence Test – aici sunt luate în calcul cel puțin 31 de zile în anul curent și cel puțin 183 de zile în ultimii trei ani, petrecuți pe teritoriul American;
• Toate veniturile mondiale sunt impozabile (chiar și cele din România);
• SUA își taxează cetățenii fiscal indiferent unde locuiesc (rămâne valabil și pentru expați);
• Ai nevoie și de Individual Taxpayer Identification Number (ITIN) și trebuie să depui anual un formular de impunere;
• Totuși România are convenție cu SUA — se poate evita dubla impozitare, dacă urmezi niște proceduri, deci și aici ai nevoie de un consultant fiscal.

Elveția

• Rezidența fiscală se obține dacă stai în Elveția peste 30 zile prestând o activitate sau peste 90 zile fără să muncești – dacă ai din ce să trăiești în scumpetea asta de țară ;)
• Impozitarea se face diferit, în funcție de cantonul în care stai;
• Există posibilitatea impozitării forfetare, în anumite cantoane, adică numai de la un anumit nivel în sus;
• Și Elveția are convenție fiscală cu România, pentru evitarea dublei impuneri;

Emiratele Arabe Unite (Dubai, Abu Dhabi)

• Nu percep impozit pe venit pentru persoane fizice;
• Trebuie să ai viză de rezidență (de exemplu, de muncă sau dacă ai o firmă proprie) iar vizele astea se plătesc;
• Certificatul de rezidență fiscală se emite după 183 de zile de ședere efectivă în UAE și se cer diferite documente doveditoare: dovadă de chirie, facturi, conturi locale etc;
• România NU are convenție de evitare a dublei impuneri cu UAE, deci impozitarea în România poate continua dacă nu notifici ANAF că ai altă rezidență fiscală;

Canada

• Rezidența fiscală este determinată în funcție de legături personale și economice (legături de familie, proprietăți, conturi)
• Se plătesc impozite pe venitul Mondial, adică din orice parte a lumii;
• Sistemul de impozitare este progresiv, cu cote mari (până la 33% federal + alt impozit la nivel provincial);
• Există o convenție fiscală cu România, de evitare a dublei impuneri, dar e nevoie și aici de un consultant fiscal care să te ghideze în birocrația canadiană.

Recomandări când te muți într-o țară non-UE:

1. Informează ANAF, prin chestionarul pentru ieșire din România;
2. Obține un certificat de rezidență fiscală din noul stat – cu cât mai repede cu atât mai bine;
3. Verifică dacă România are convenție fiscală cu acel stat;
4. Păstrează documentele justificative (contracte, facturi de utilități, conturi locale etc.) ca să demonstrezi, dacă va fi cazul, că ai fost deja impozitat în altă țară;
5. Dacă ești într-o țară fără convenție (ex. EAU), ai grijă la dublarea impozitului și contactează un consultant fiscal;

Ce se întâmplă dacă NU declari schimbarea rezidenței fiscale?

Birocrația, confuziile existente în legislație și chiar în capul unora dintre funcționarii de la ANAF, necunoașterea legislației din țara în care au plecat etc, toate contribuie la o conformare scăzută în rândul milioanelor de români plecați din țară, când vine vorba de stabilirea rezidenței fiscale. Nu că s-ar conforma ei prea mult și când sunt în țară, dar asta e altă discuție. Totuși, neglijența poate avea consecințe serioase, atât în România, cât și în statul de adopție, și îndreptarea lor presupune și mai multă birocrație, iar de multe ori se traduce în bani pierduți definitiv.

Iată câteva consecințe potențiale:

1. Dubla impunere a veniturilor

Dacă nu notifici ANAF că ai plecat și devii rezident fiscal în altă țară:

• România te consideră rezident fiscal în continuare;
• Statul de destinație te consideră și el resident fiscal;
• Rişti să fii impozitat de ambele state pe aceleași venituri, de două ori.

Exemplu: Ai un salariu în Franța și nu anunți ANAF. Franța îl impozitează ca stat de rezidență, dar România poate considera că trebuie declarat și aici (venit mondial), cu sancțiuni pentru nedepunerea declarației. Și nu te gândi că nu află România de câștigul tău din Franța, că află, mai devreme sau nu mai târziu de cei cinci ani de prescriere :)

2. Amenzi în România

Dacă nu depui Chestionarul pentru stabilirea rezidenței fiscale la plecare:

• Se consideră că rămâi rezident fiscal în România;
• Ai obligația să depui Declarația unică pentru venituri din afara țării, în fiecare an până la 25 mai a anului următor obținerii veniturilor;
• Dacă nu o faci, ANAF poate:
• Impune impozit pe venit + contribuții sociale
• Aplice dobânzi și penalități pentru întârziere
• Aplice amenzi administrative între 50 și 500 lei pentru neîndeplinirea obligațiilor declarative (conform O.G. nr. 2/2001)

3. Blocarea conturilor bancare sau alte neplăceri

• Nerezolvarea clară a statutului fiscal poate duce la:
• Refuzul unor bănci de a deschide conturi (în străinătate sau în România) sau blocarea celor existente;
• Neînțelegeri privind sediul fiscal al firmelor;
• Probleme în cazul inspecțiilor fiscale, moștenirilor sau partajelor.

În general statul român știe când și cum să te prindă la înghesuială că nu ai avut „șapcă” la un moment dat în viață.

4. Controale fiscale și recalculări retroactive

ANAF are dreptul să:

• Ceară documente justificative privind domiciliul, veniturile externe, sursa banilor;
• Recalculeze obligațiile fiscale pentru ultimii 5 ani (perioada de prescripție);
• Impună obligații de plată retroactive, inclusiv pentru CASS și dobânzi.

În concluzie, ca să eviți să mai ai de-a face cu statul român:

1. Depune la timp chestionarul ANAF pentru ieșirea din țară (chiar dacă nu poți cu 30 de zile înainte de plecare, măcar la câteva luni după);
2. Obține un certificat de rezidență fiscală din noul stat în care te-ai mutat;
3. Declară orice venit obținut din România, chiar dacă ești rezident în altă țară;
4. Consultă un expert fiscal dacă ai venituri din mai multe țări;

Pe scurt: Schimbarea rezidenței fiscale în etapele principale:

Înainte să pleci din România:

✔️ Verifică dacă vei locui mai mult de 183 zile într-un alt stat, într-un an;
✔️ Obține un contract de muncă, dovadă de locuință sau alt document care justifică șederea legală în noul stat;
✔️ Completează și depune „Chestionarul pentru stabilirea rezidenței fiscale” (cu 30 zile înainte de plecare sau cât mai curând posibil după ce ai toate actele);
✔️ Atașează:

• Copie pașaport / buletin
• Contract de muncă sau dovada activității
• Dovada locuinței în noul stat
• Orice alt act relevant (ex. certificat de căsătorie, cont bancar)

 La sosirea în noua țară:

✔️ Înregistrează-te la autoritățile fiscale locale;
✔️ Obține certificatul de rezidență fiscală (de obține după 183 zile de ședere, de regulă);
✔️ Păstrează copii după:

• Chirie, facturi, contracte
• Dovada veniturilor și sursa lor
• Declarațiile fiscale depuse local

 După schimbarea rezidenței:

✔️ Solicită aplicarea Convenției de evitare a dublei impuneri, dacă e cazul
✔️ Pentru veniturile din România (chirie, dividende etc.):

• Depune Declarația unică DOAR dacă mai ai obligații fiscale în România
• Aplică reținerea la sursă dacă venitul permite
• Păstrează toate documentele justificative timp de minim 5 ani

 De evitat:

❌ Nu pleca fără să anunți ANAF;
❌ Nu presupune că doar mutarea fizică îți schimbă statutul fiscal;
❌ Nu ignora veniturile pasive din România (chirii, dividende etc.)