Family Start: cum se obține un credit garantat de stat

Tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani neîmpliniți pot lua credite în valoare de maximum 75.000 de lei pentru nuntă, botez, creșă, școală, mașină, chirie sau alte nevoi de familie

undefined

Guvernul a aprobat în această vară Ordonanța de Urgență 95/2022 prin care acordă credite garantate de stat tinerilor studenți și familiști, pentru a-și susține studiile și familiile la început de drum. Creditele au intrat în linie dreaptă după ce, zilele astea, și Ministerul Finanțelor a publicat normele de aplicare a ordonanței, așa că sunt clare condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a contracta un astfel de credit. Urmează ca până la finalul lunii octombrie 2022 să se înscrie în program și băncile care doresc să dea aceste credite. De îndată ce veți vedea afișe prin vitrinele băncilor cu slogane precum: „FamiliyStart” sau „Susținem tinerii prin Programele „StudentInvest" și „FamilyStart" finanțate de Guvernul României 2022", să știți că acolo se dau cei 75.000 de lei „de la stat” pentru familiile tinere.

Ce familii pot lua un credit garantat de stat prin programul Family Start

Momentan în OU 95/2022 și în nomele de aplicare publicate de MF condițiile sunt doar două:

- cei care își întemeiază o familie și/sau tinerii care formează deja o familie (aici nu e clar dacă se referă la familie cu acte sau și la uniunile consensuale, dar probabil băncile vor cere la dosar și certificatul de căsătorie)

- și care au, împreună, salarii nete lunare de până la maximum 7.500 de lei (așadar măcar unul dintre voi trebuie să muncească și să câștige un salariu care nu e mic deloc. Nu e specificat minimul, dar e clar că nu poate fi prea mic pentru că trebuie să vă permită și rambursarea creditului)

undefined

Peste 3000 de familii pot lua creditul FamilyStart anul ăsta

FamilyStart este un credit în valoare de maximum 75.000 lei, în proporție de 80% garantat de stat, prin Fondul Român de Contragarantare, exceptând dobânzile, comisioanele și spezele bancare. Dobânda aferentă programului este IRCC trimestrial (o să fiți cu ochii de IRCC mai ceva ca pe starea vremii) plus o marjă de 4%, comisionul de analiză este de 0,2% la acordare calculat la valoarea creditului, iar comisionul de gestiune a garanției este de 0,4% anual calculat la valoarea garanției.

Plafonul de garantare pentru anul 2022 este de 250 milioane lei, deci 3.333 de familii tinere se pot înscrie să contracteze credite până la finele lui 2022.

Cheltuielile privind comisioanele de analiză și de gestiune a garanțiilor, precum și 75% din dobânda totală (IRCC plus marja) vor fi suportate din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

Creditul poate fi acordat o singură data, cu una sau mai multe trageri, în funcție de documentele justificative prezentate la decontare sau cu plata directă a furnizorului pe baza documentelor justificative. Nu merge, așadar, să vă căsătoriți de mai multe ori, în caz că vă dădea ghes acest gând.

Creditul se acordă pentru o perioadă de maximum 10 ani, inclusiv perioada de grație. Beneficiarul stabilește de comun acord cu finanțatorul o perioadă de grație, nu mai mare de 5 ani, începând de la data acordării creditului.

Ce se întâmplă dacă familia nu ține cât perioada de grație

Dacă e să ne luăm după statisticile moderne e posibil ca familia în sine să nu dureze mai mult decât perioada de grație, așadar ce se va întâmpla dacă vă despărțiți înainte de rambursarea creditului nu scrie la ordonanță, dar se poate deduce. Creditul va fi rambursat de stat, care l-a garantat, dar vă va urmări ANAF-ul prin toate familiile pe care le mai întemeiați după aceea, ca să vă plătiți datoriile făcute la prima încercare.

undefined

Pe ce se poate cheltui creditul FamilyStart

Destinația creditului este de a acoperi nevoile tinerilor privind „obținerea statutului de soț și soție, locuirea, sănătatea, educația și cultura” - zice foarte poetic la OU 95/2022. În limbaj comun, cei 75.000 de lei se pot sparge pe următoarele:

  • costurile cu cununia religioasă, cununia civilă, dar nu mai mult de 20.000 lei; solicitarea plății se face în termen de maximum 90 de zile de la data la care a avut loc evenimentul (dacă ați făcut nunta în vara asta vă încadrați);
  • plata cheltuielilor cu spitalizarea în cazul nașterilor;
  • plata, pentru tinerii părinți căsătoriți, a cheltuielilor cu creșa, grădinița, școala, programele „Școala după școală“, precum și a taxelor pentru cursuri extrașcolare: cursuri de limbi străine, cursuri sportive, robotica și programare, artă;
  • avansul pentru achiziția de către tinerii căsătoriți a unor autoturisme familiale noi, numai pentru cele de 7 persoane/ locuri, precum și achiziția de autoturisme adaptate pentru persoanele cu dizabilități;
  • plata pentru tinerii căsătoriți a cheltuielilor aferente taxelor de studii, inclusiv licență, master, doctorat, precum și a celor aferente cărților de specialitate și rechizitelor; toate formele de studiu trebuie să fie autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate;
  • plata pentru tinerii căsătoriți a cheltuielilor aferente publicării cărților sau a studiilor de specialitate, inclusiv a celor editate în formate accesibile persoanelor cu dizabilități;
  • plata taxelor de participare la manifestări științifice și concursuri, precum și a cheltuielilor de transport pentru deplasări;
  • achiziționarea de calculatoare, laptopuri, imprimante, aplicații informatice de specialitate, inclusiv a celor având încorporate tehnologii de acces pentru persoanele cu dizabilități;
  • plata chiriei, în limita a maximum 300 euro/lună, la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății;
  • parte/avans din achiziția unei locuințe;
  • costul serviciilor dentare și al intervențiilor chirurgicale;
  • investigații medicale complexe recomandate de medici în cazul studenților care se confruntă cu probleme de sănătate prin stabilirea unui plafon de plată/decontare până la 10.000 de lei

undefined

Cheltuielile se decontează numai dacă sunt făcute pe teritoriul României. Dacă vreți să vă însurați cu vreo fată din străini trebuie să vină și ea cu ceva „zestre”. 

Cam astea sunt condițiile de bază pentru creditarea destinată tinerelor familii. Din păcate nu sunt cuprinse aici familiile monoparentale, care sunt destul de multe, sau familiile „netradiționale”, care trăiesc împreună și se lovesc de aceleași probleme economice în viața de zi cu zi. 

Vedeți și cum se accesează un credit StudentInvest garantat de stat.

8.926 vizualizari Autor D.B. 11.10.2022
Distribuie articolul
Reproducerea partiala sau integrala a informatiilor sau imaginilor prezentate in acest articol, fara acordul scris al SC Anuntul Telefonic SRL, constituie incalcarea drepturilor de autor detinute de SC Anuntul Telefonic SRL, urmand a se raspunde pentru daunele provocate conform legilor romanesti aflate in vigoare.