Beneficii extrasalariale a la Cluj: grădina de chill și relaxarea în ciubăr

Nu doar IT-iștii o duc bine la Cluj. Curierii unei firme de livrări au parte la locul de muncă de suport fain, service in house, sediu dedicat cu o grădină unde se țin și chefuri și... jacuzzi ardelenesc (ciubăr).

Afacerea EastRide a fost pusă pe... două roate la Cluj în 2017 ca o variantă ecologică de a face livrări în oraș, flota fiind compusă doar din vehicule nepoluante (biciclete standard, e-biciclete și e-scutere).

Businessul este în continuă dezvoltare (s-a extins deja în 9 orașe din țară), deci e nevoie constant de oameni energici, independenți, responsabili și motivați care să ducă povestea mai departe. Așa că domnul Erik Tallodi, manager flotă, a dat un anunț de angajare pentru posturi de curieri în Cluj-Napoca la noi pe site:

 

Curieri.  4.000 lei

Te-ai saturat sa lucrezi pentru Glovo, Tazz, Bolt?

Oferim tot ce ofera ceilalti (biciclete/ scutere de inchiriat, comision bun etc.), dar oferim si un suport fain, service in house, sediu dedicat cu o gradina de chill, unde mai facem si chefuri.

Culmea, si noi cautam curieri pentru platforme, dar macar nu vei lucra cu Costel Descurcaretul de la agentia nr. 37 din 100, care e de fapt subcontractor la Gigel cel Smecher care e direct cu platforma.

Eastride lucreaza cu platforme din anul 2017 pe cand era numai hipMenu in piata.

Astfel vei livra tot la platforme, dar intr-o atmosfera buna.

PS.: Avem ciubar la sediu

Cluj-Napoca, ieri, 14:05

 

Salariul de 4000 de lei pe lună nu e bătut în cuie. „Poți câștiga 200 de lei pe săptămână dacă lucrezi puțin și 1000 (sau peste) pedalând mai mult", explică domnul Tallodi.

Dacă vrei să reduci timpul de livrare și să te deplasezi mai ușor prin trafic, poți cumpăra sau închiria de la firmă o bicicletă electrica sau un scuter electric (beneficiezi de reduceri). „Mai puțin efort depus înseamnă că poți să lucrezi mai mult și să câștigi mai bine".

Dacă te hotărăști să lucrezi prin platforme de delivery, să știi că firma colaborează de la începuturi direct cu platformele de vânzări online, fără intermediari.

Datorită programului flexibil, jobul este ideal pentru studenți. De altfel, domnul Tallodi mi-a spus că 60% din curierii cu care colaborează în prezent sunt studenți: „Unii lucrează de când au intrat la facultate și sunt deja de 3 ani cu noi. Se întâmplă să mai ia pauze în timpul iernii sau în sesiune, dar tot aici se întorc pe urmă." Asta și datorită beneficiilor extrasalariale oferite: bonusuri de performanță, service la sediu și piese de schimb la prețuri cu discount în caz că te lasă bicla-n drum, petreceri și teambuilding-uri alături de o comunitate de oameni faini. La sediul firmei există și o curte mare, căreia i s-a spus „grădina de chill" (adevărul e că „grădina de șezi blând" nu ar fi sunat așa bine într-un oraș corporatist cum e Clujul). „Aici ne adunăm din două în două weekenduri în grupuri restrânse și stăm la povești. Chefuri mari se fac mai rar din pricina vecinilor, dar se fac.

undefined

Eu recunosc că nu avantajul de a fi propriul tău șef, service-ul de bicle in house sau chefurile din grădina de chill mi-au atras atenția, ci faptul că la sediul firmei există un ciubăr care se umple cu apă și sub care se face focul. Este o metodă excelentă de relaxare pentru musculatură după ce pedalezi zeci de kilometri. Mie mi se pare și o metodă bună de atragere a angajaților din orașele în care apa caldă nu e chiar la discreție.

Deci dacă ești în Cluj, îți place să te plimbi pe două roți în timpul liber și vrei câștigi un ban și  te relaxezi la serviciu după program, încarcă-ți CV-ul direct în anunț și dă-i pedală!

1.765 vizualizari Autor Raluca Cincu 09.11.2022
Distribuie articolul
Reproducerea partiala sau integrala a informatiilor sau imaginilor prezentate in acest articol, fara acordul scris al SC Anuntul Telefonic SRL, constituie incalcarea drepturilor de autor detinute de SC Anuntul Telefonic SRL, urmand a se raspunde pentru daunele provocate conform legilor romanesti aflate in vigoare.